Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Schimb de „mingi” în Grupul Ţiriac. Ce afaceri vinde şi ce cumpără fostul tenismen. La cât a ajuns averea sa

1
25 Jan 2022 10:23:37
Autor: Afrodita Cicovschi

Octogenarul miliardar Ion Ţiriac este extrem de activ în mediul de business semnând acorduri de vânzare pentru o parte din afacerile sale, în timp ce achiziţionează altele.

Segmentul Financiar al Grupului Ţiriac este format în prezent din Ţiriac Leasing (înfiinţată în 1999) , Ţiriac Operating Leasing (înfiinţată în 2003) şi Allianz Ţiriac, ale cărei baze au fost puse încă din anul 1994. 
 
În ultimele trei luni, în piaţă s-au anunţat însă o serie de tranzacţii, respectiv vânzarea unor companii din grup şi achiziţia altora.
 

Ţiriac Operating Leasing, cumpărată de Autonom

 
Astfel, chiar marţi, 25 ianuarie 2022, compania Autonom, specializată în leasing operaţional şi închirieri auto, anunţă achiziţia Ţiriac Operating Lease (companie specializată în consultanţă pt IMM-uri privind soluţii de mobilitate). Tranzacţia va fi finalizată în prima parte a acestui an, după primirea aprobării Consiliului Concurenţei.
 
„Autonom şi Grupul Ţiriac au semnat un acord pentru achiziţia Ţiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL) - un business cu venituri anuale de peste 80 de milioane de lei şi active în valoare de peste 200 milioane de lei. Astfel, două dintre cele mai importante companii cu capital integral românesc din piaţa serviciilor de leasing operaţional, cu viziuni compatibile în ceea ce priveşte centrarea pe clienţi, avansează spre o nouă etapă în construcţia unui business mai puternic în sectorul mobilităţii”, a anunţat marţi Autonom.
 
Ţiriac Operating Lease (cu denumirea comercială înregistrată Premium Leasing SRL) activează pe piaţa locală începând din anul 2003, derulând de-a lungul timpului activitatea de leasing operaţional şi management de flote în cadrul Grupului Ţiriac, în peste 4.500 de contracte şi respectiv, pentru aproximativ 9.000 de autovehicule.
 
„Prin acest pas, Autonom îşi întăreşte poziţia pe piaţa de leasing operaţional din România şi depăşeşte semnificativ pragul de 10.000 de maşini”, a informat Autonom, fără a preciza care a fost valoarea tranzacţiei.
“Tranzacţiile în care s-a implicat recent Grupul Ţiriac s-au bazat pe analiza în profunzime a gradului de maturitate atins de companiile noastre de leasing. În paralel cu aceste tranzacţii, Grupul Ţiriac îşi continuă politica de investiţii în noi domenii de activitate cu potenţial de creştere pe termen mediu şi lung, dar şi în industriile în care activează curent prin companiile sale,” a declarat Petru Văduva, CEO al Grupului Ţiriac.
 

Ţiriac Leasing, cumpărată de Banca Transilvania

 
În urmă cu aproape două săptămâni, la 14 ianuarie 2022, Banca Transilvania şi-a anunţat intenţia de a cumpăra Ţiriac Leasing. Acordul a fost deja semnat, aşteptându-se aprobările.
 
“Până la primirea aprobării, Ţiriac Leasing îşi va desfăşura activitatea independent de Grupul Financiar Banca Transilvania, urmând ca ulterior să fie integrată acestuia, se arată în comunicatul comun al celor două entităţi.
Potrivit acestuia, planul Băncii Transilvania priveşte atât implicarea directă într-un model de afaceri de nişă care face diferenţa pe piaţa auto, cât şi întărirea poziţiei cu servicii de finanţare alternative.
 
Ţiriac Leasing activează pe piaţă de peste 20 de ani, timp în care a dezvoltat un portofoliu diversificat de produse de leasing, prezentând o specializare semnificativă şi recunoscută în sectorul auto, care va genera un aport relevant pentru Grupul Financiar Banca Transilvania. La data tranzacţiei, Ţiriac Leasing avea active de 213 milioane de euro, finanţând de-a lungul timpului peste 37.000 de clienţi.
 

Allianz Ţiriac cumpără Gothaer Asigurări

 
În noiembrie 2021 a Allianz Ţiriac a primit aprobările din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Consiliului Concurenţei pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al Gothaer Asigurări Reasigurări, finalizarea integrării urmând să aibă loc până la finalul anului 2022.
 
Achiziţia Gothaer Asigurări Reasigurări reprezintă o dovadă concretă a angajamentului Allianz-Ţiriac faţă de piaţa românească de asigurări, chiar şi în vremuri tulburi. Suntem pregătiţi să iniţiem cât mai repede procesul de integrare, după aprobarea proiectului de fuziune, şi să devenim o singură echipă care reuneşte expertiza celor două organizaţii în interesul clienţilor, angajaţilor, partenerilor de distribuţie şi acţionarilor. Mulţumim reprezentanţilor Gothaer pentru colaborarea profesionistă şi autorităţilor pentru încrederea acordată”, a declarat Virgil Şoncutean, Director General al Allianz-Ţiriac Asigurări.
 
La finalul anului 2021, portofoliul Gothaer Asigurări Reasigurări este estimat la 83,3 milioane de lei.
 

Dacă în 2020 Ion Ţiriac avea o avere de 1,2 miliarde de dolari, acum el a ajuns la 1,6 miliarde de dolari. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

kitty kat
25.01.2022, 13:29:34

Må miram si eu så scrieti de vreo donatie ceva...

Modifică Setările