Serviciile profesionale, pe val. Cea mai mare creştere a avut-o sectorul IT, cu un plus de aproape 25% în primele cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domeniul IT este campionul creşterii cifrelor de afaceri în primele cinci luni din acest an
Domeniul IT este campionul creşterii cifrelor de afaceri în primele cinci luni din acest an

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele cinci luni cu 7,6%, serie brută, susţinută de IT, cu un avans de 24,5%, transporturi (12,2%), producţie cinematografică şi programe de televiziune (2,8%), potrivit datelor INS.

Alte servicii furnizate în principal întreprinderilor au consemnat o creştere cu 2,4%, iar se segmentul comunicaţiilor cu 2,2%.

În funcţie de seria ajustată cu numărul de zile lucrătorare şi sezonalitate, afacerile au fost mai mari tot cu 7,6% pe ansamblu, cu o evoluţie pozitivă la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+22,4%), transporturi (+12,2%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,6%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+3,0%) şi la activitǎţile de comunicaţii (+2,4%), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Scăderi uşoare în mai faţă de aprilie

În mai, cifra de afaceri din serviciile de piaţă pentru companii a scăzut per ansamblu cu 0,8%, activitǎţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe înregistrând o dinamică negativă de 16,1%, iar alte servicii furnizate în principal întreprinderilor - de 3%.

Creşteri au înregistrat activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+8,2%), transporturile (+0,4%) şi activităţile de comunicaţii (+0,3%).

Faţă de luna mai a anului trecut, afacerile prestate pentru firme au urcat cu 5,8% ca serie brută şi cu 6,5% ca serie ajustată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite