SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru a investi la Oltchim după privatizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societăţile de Investiţii Financiară (SIF) vor să formeze un consorţiu care să investească la Oltchim (OLT), după privatizarea acestuia şi integrarea combinatului din Râmnicu Vâlcea cu Chimcomplex Borzeşti, potrivit Ministerului Economiei.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi cu George Mucibabici, preşedintele firmei de consultanţă şi audit Deloitte, Ştefan Vuza, preşedintele SCR Grup şi Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, discuţiile vizând redresarea şi atragerea de investiţii pentru Oltchim.

„În acest context, preşedintele SIF Moldova a anunţat iminenţa formării unui consorţiu al SIF-urilor, care doreşte să se implice în rezolvarea situaţiei Oltchim, considerat un proiect de interes naţional. În opinia partenerilor de dialog, acest consorţiu este interesat de funcţionarea combinatului după privatizare şi de aceea intenţia lor este aceea de a investi într-un proiect de integrare a combinatelor Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, care are ca puncte forte poziţia geografică avantajoasă, pieţe internaţionale de desfacere care pot absorbi 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex, instalaţii modernizate, în marea lor majoritate, sunt competitive din punct de vedere al costurilor“, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

De asemenea, potrivit participanţilor la discuţii Oltchim are ca avantaj că este singura capacitate de acest fel din Uniunea Europeană şi că ar aduce un plus de valoare pentru economia românească.

„În cadrul discuţiilor au fost solicitate informaţii cu privire la stadiul procedurii de insolvenţă, precum şi unele detalii suplimentare legate de situaţia economico-financiară a societăţii“, se mai spune în comunicat.

Vosganian s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii fondului de investiţii israelian Fortissimo Capital şi cei ai PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, care au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic. 

Aceştia au transmis ministrului şi administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă pentru compania de stat.

Ministerul Economiei a anunţat recent că şi producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite