Soarta Oltchim a fost decisă: combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea intră în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri din cauza condiţiilor de muncă şi a restanţelor salariale FOTO Adevărul
Angajaţii Oltchim au protestat în repetate rânduri din cauza condiţiilor de muncă şi a restanţelor salariale FOTO Adevărul

Compania Oltchim (OLT) va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganain.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a prezentat astăzi, în şedinţa de Guvern, propunerea de intrare în insolvenţă a combinatului chimic, după ce în şedinţa de miercurea trecută a prezentat patru variante pentru Oltchim, din care urma să aleagă una: continuarea activităţii în condiţiile actuale, reorganizarea, privatizarea sau lichidarea voluntară.   

Ministrul a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administraţie al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens, potrivit Mediafax.

Cererea de intrare în insolvenţă a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea. 

Surse din piaţă au declarat pentru "Adevărul" că Guvernul va propune judecătorului sindic ca administrator judiciar al Oltchim să fie consorţiul Gheorghe Piperea - BDO Business Restructuring. 

Premierul Victor Ponta a discutat  marţi seara cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul era intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.

„Este probabil să se intre în insolvenţă, cu disponibilizări de personal. O decizie finală va fi luată în Guvern“, au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax.

Tot marţi seara, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a declarat că, în opinia sa, ca fost ministru al Economiei, insolvenţa este singura variantă de a viabiliza compania Oltchim, care necesită un proces de restructurare.

El a confirmat la Realitatea TV că în acest caz vor exista disponibilizări şi vor fi închise unele activităţi conexe, precizând că în mandatul său la Ministerul Economiei firma Alvarez&Marsal, administrator special, a redactat schiţa unui plan de reorganizare a companiei, inclusiv cu necesarul de concedieri.

Din perspectiva industriaşilor, dar mai ales a salariaţilor din combinat şi din companiile partenere, Oltchimul este un operator-cheie pentru economia locală şi regională, un furnizor universal care produce materii prime pentru aproape orice obiect din jurul nostru. Din perspectiva finanţiştilor şi a bugetului de stat însă, acelaşi Oltchim este o gaură neagră în care se „topesc“ bani grei, un agent de hemoragie bugetară.

Combinatul, la cota de avarie

În prezent, la Oltchim funcţionează doar 10% din capacităţile de producţie, iar pentru a ajunge la cota oarecum normală de 65% este nevoie de o infuzie de capital estimată la cel puţin 40 de milioane de euro. Într-o variantă mai agresivă, ar trebui să se repornească şi producţia la principalul furnizor, Arpechim Piteşti, dar pentru asta ar fi nevoie de 75 de milioane de euro, potrivit ultimelor estimări.

„Angajaţii încă nu au primit nici avansul pe luna decembrie, pe care ar trebui să-l fi încasat în jurul datei de 25 decembrie. Acum avem promisiuni că până la 29 ianuarie vom primi acel avans pe luna trecută, despre restul nu ştim nimic. Noi ne dorim să se repornească uzinele, nu doar pentru cei 3.300 de salariaţi din combinat, ci şi pentru alţi 10.000 de oameni care lucrează în companiile care sunt partenere şi depind de activitatea Oltchimului. Am auzit că s-ar merge pe soluţia insolvenţei, dar noi credem că cea mai bună soluţie ar fi majorarea de capital“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, liderul sindical de la Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu.

Oltchim în cifre*

Venituri: 816,47 milioane de lei

Cheltuieli: 1,2 miliarde de lei

Datorii: 2,68 miliarde de lei

Angajaţi: 3.307

Investiţii în curs de derulare: 92 de milioane de euro

Investiţii noi: 141,5 milioane de euro

* Date la 31 decembrie 2012

SCURT ISTORIC: De la „Mândria Ceauşeştilor“ la respiraţia artificială

Dacă înainte de 1989 Oltchimul era botezat „Mândria Ceauşeştilor“ pentru că a fost înfiinţat în 1966, adică la scurt timp după instaurarea regimului Ceauşescu, în prezent combinatul abia supravieţuieşte. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea a funcţionat foarte bine până în toamna anului 2008, când – odată cu debutul crizei economice – Petrom a închis instalaţiile de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, unitate care furniza majoritatea materiilor prime pentru Oltchim. Atunci au început şi problemele: nevoit să funcţioneze la doar jumătate din capacitate, a terminat pe pierderi ultimii patru ani. În prezent, combinatul are datorii de peste trei ori mai mari decât veniturile şi pierderi de ordinul sutelor de miliarde de euro. După circul mediatic din toamnă, când privatizarea Oltchim s-a transformat în show de televiziune, combinatul a fost mai mult beneficiarul unei respiraţii artificiale decât al vreunei măsuri concrete de redresare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite