Stăpânul pufuleţilor: cum să câştigi 3 milioane de euro pe an din sare, mălai şi ulei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
newmoney

O stranie combinaţie de mălai, sare şi ulei, născută la jumătatea anilor ’90 în curtea unei case din Ploieşti ca experimentul a doi prieteni, avea să cucerească România şi pieţele externe. Urmează o poveste despre invenţii şi pufuleţi, cu o doză de parfum local, presărată cu multă ambiţie şi un profit de aproape 3 milioane de euro la finalul anului trecut.

Pe (tot mai) aglomeratul drum naţional care leagă Bucureştiul de staţiunile de pe Valea Prahovei, în dreptul localităţii Băicoi, turnul roşu din curtea fabricii Phoenixy atrage invariabil privirile. Este locul din care pleacă anual mii de tiruri încărcate cu tone de pungi de pufuleţi Gusto, atât în România, cât şi înspre alte 19 ţări din întreaga lume. Este centrul unui business născut în tranziţia autohtonă din naivitate, din dorinţa de a construi o mică afacere şi din obsesia pentru mecanisme perfecte. Astăzi, la 25 de ani distanţă, cifrele confirmă că a fost un pariu reuşit: pufuleţii produşi aici înghit aproape 70% din piaţa de profil, după un 2016 în care compania Phoenixy a avut afaceri de 21,2 milioane de euro şi un profit de aproape 3 milioane de euro. Iar, pe termen scurt, reperul 2020 ar putea prinde compania cu o fabrică în afara ţării. Şi toate acestea dintr-un produs care se luptă pufuleţ la pufuleţ cu multinaţio­nalele din domeniu.

Ploieşti, 1992. Sunt anul şi locul în care este înre­­gis­­tra­­tă la Registrul Comerţului compania Phoenixy, deţinută de Eliodor Apostolescu şi Cătălin Nour, studenţi la vremea aceea la Facultatea de Electro­­teh­­nică din cadrul Politehnicii Bucureşti. Iniţial, au început afacerea cu îngheţată şi prafuri de îngheţată, dezvoltând un sistem de distribuţie cu cărucioare stradale şi o reţetă proprie. Vindeau îngheţata în Ploieşti, pe timpul verii, în perioada vacanţei. Timpul a trecut însă, facultatea se terminase şi voiau să construiască ceva mai durabil, nu doar o afacere sezonieră. Aşa au ajuns la pufuleţi şi la ceea ce avea să devină brandul Gusto. „Când am ales numele «Gusto», mi s-a părut că sună foarte bine pentru un produs alimentar“, povesteşte Eliodor Apostolescu.

Citeşte articolul integral pe NewMoney.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite