Supermarketurile şi magazinele care oferă reduceri, cele mai căutate de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supermarketurile au avut cea mai dinamică creştere în cotă de piaţă în perioada ianuarie-septembrie 2018, pe locul al doilea situându-se magazinele de tip discount, care au avut a doua cea mai mare creştere a cotei de piaţă.

În primele 9 luni ale acestui an, familiile din România au cheltuit cu 6,4% mai mulţi bani pentru bunurile de larg consum comparativ cu perioada similară a anului trecut. Majorarea preţurilor este responsabilă de cea mai mare parte din această evoluţie. 

Conform Eurostat, inflaţia pentru alimente a crescut cu 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar şi în acest context, volumele cumpărate s-au majorat cu aproape 2%, însă românii nu au mai migrat către segmente superioare de preţ, aşa cum s-a întamplat anul trecut.

60% dintre cumpărăturile românilor pentru acasă sunt făcute în magazinele de comerţ modern

Formatele moderne de comerţ au reuşit să îşi consolideze şi mai mult poziţia dominantă pe piaţă şi deţin în prezent aproape 60% din totalul cumpărăturilor destinate consumului casnic. Românii au cumpărat mai des din aceste canale şi au cheltuit sume mai mari la un act de cumpărare. 

Dintre canalele de comerţ modern, hipermarketurile rămân în continuare destinaţia principală pentru cumpărăturile familiei, însă continuă să piardă teren în detrimentul celorlalte formate. 

Supermarketurile, în schimb, au cea mai dinamică creştere în cotă de piaţă în perioada ianuarie-septembrie 2018. Frecvenţa de cumpărare a crescut cel mai mult în acest tip de format de comerţ modern - cu 6% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2017.

Magazinele de tip discount au avut a doua cea mai mare creştere a cotei de piaţă. În spatele acestei evoluţii stau în principal sumele mai mari cheltuite la un act de cumpărare. În medie, o familie lasă 42 de lei la o vizită în aceste formate. 

Şi magazinele moderne de proximitate şi-au consolidat poziţia pentru cumpărăturile casnice. Aceste magazine au fost alese de aproape 4 din 10 familii pentru cumpărăturile pentru acasă, cu 15% mai multe decât anul trecut. Creşterea numărului de cumpărători din aceste magazine vine şi ca urmare a nivelului ridicat al expansiunii care a continuat şi pe parcursul primelor 9 luni din acest an. 

Toate segmentele mari de categorii de bunuri de larg consum au înregistrat creşteri

Din perspectiva cumpărăturilor pentru acasă, toate segmentele mari de produse de larg consum au înregistrat creşteri. Lactatele au înregistrat cea mai dinamică evoluţie (+9%), urmate de produsele pentru îngrijirea locuinţei (+7.5%) şi produsele de îngrijire personală (+7.4%). O creştere mai modestă au avut alimentele - atât cele ambalate, cât şi cele proaspete, cum ar fi fructele, legumele, carnea, produsele de panificaţie etc, dar şi băuturile - incluzând atât băuturile alcoolice, cât şi pe cele non-alcoolice. 

Mărcile proprii îşi cresc uşor ponderea în consum

În ceea ce priveşte ponderea mărcilor private în consum, ele au înregistrat o creştere uşoară şi au ajuns la 15%. Aceasta după ce în ultimii doi ani au fost mai degrabă stagnante. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite