Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Topul petroliştilor: Companiile din sector, lovite de scăderea consumului de carburanţi şi înteţirea concurenţei

4
11 Jun 2014 07:53:38
Autor: Daniel Ionascu
Vânzările de carburanţi pe piaţa românească ar putea înregistra o scădere şi în acest an, ca efect al introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru FOTO Adevărul
Vânzările de carburanţi pe piaţa românească ar putea înregistra o scădere şi în acest an, ca efect al introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru FOTO Adevărul

Anul 2013 a consemnat scăderea vânzărilor pentru principalele grupuri petroliere prezente în România, dar şi primul profit de peste un miliard de euro al unei companii din ţara noastră.

Marile grupuri petroliere prezente în România au înregistrat anul trecut scăderi aproape pe linie ale vânzărilor, atât din cauza reducerii consumului de carburanţi, cât şi din cauza intensificării competiţiei, după ce giganţii SOCAR şi Gazprom au decis să investească masiv în ţara noastră. 
 
Datele conturează şi o serie de schimbări pe piaţa de profil, după ce italienii de la Eni au decis să vândă benzinăriile Agip din România către MOL. Cumulate, vânzările MOL şi cele ale Eni vor ajunge din urmă afacerile pe care ruşii de le Lukoil le au în ţara noastră prin reţeaua de benzinării, cele două grupuri concurând astfel pentru poziţia a treia în top, după Petrom şi Rompetrol.
 
În plus, 2013 a fost anul în care o companie românească a făcut pentru prima dată în istorie un profit mai mare de un miliard de euro. Petrom a reuşit anul trecut să realizeze un câştig net de 4,8 miliarde de lei şi vânzări de 18,07 miliarde de lei. 
 
Şi OMV Petrom Marketing şi-a crescut profitul net, de la 253 de milioane de lei în 2012 la 294 de milioane de lei în 2013, dar ambele companii au înregistrat scăderi în privinţa vânzărilor. Astfel, cifra de afaceri a Petrom a scăzut de la 19,5 miliarde de lei la 18,07 miliarde, în vreme ce OMV Petrom Marketing a raportat o scădere de la 15,09 miliarde de lei la 14,5 miliarde. 
 
Rompetrol, cu ochii pe acţiunile statului
 
Rompetrol Rafinare – care deţine rafinăria Petromidia de la Năvădari – a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de la 12,3 miliarde de lei în 2012 la 11,74 miliarde de lei în 2013, dar şi pierderile sale s-au redus, de la 297 de milioane de lei la 224 de milioane de lei. 
 
Statul român a ajuns acţionar minoritar cu 44% din titlurile companiei, după ce grupul e stat KazMunaiGaz, din Kazahstan, care deţine Rompetrol, nu a răscumpărat datoriile către statul român, iar acestea au fost convertite în acţiuni. Statul a ajuns anul trecut la un acord cu grupul kazah, care va răscumpăra 26,7% din acţiuni cu 200 de milioane de dolari. 
 
Consiliul Concurenţei a impus, însă, vânzarea prin procedură competitivă a acţiunilor respective, astfel că autorităţile vor derula o licitaţie în această vară. 
 
În materie de benzinării, Rompetrol Downstream a raportat pentru 2013 creşterea vânzărilor de la 8,1 miliarde de lei la 8,6 miliarde de lei. Grupul are circa 450 de staţii de alimentare, dar doreşte realizarea a încă 96 de noi benzinării în România.
 
Lukoil are probleme
 
Dacă Rompetrol are planuri de creştere, ruşii de la Lukoil sunt pe cale de a fi detronaţi de către grupul maghiar MOL. 
 
În urmă cu o lună, MOL România anunţa că va prelua cele 42 de benzinării Agip din România, urmând să ajungă la un total de 189 de unităţi. Lukoil numără peste 300 de staţii de aprovizionare, însă adunând cifra de afaceri a MOL, de 4,32 miliarde de lei, cu cele 616 milioane de lei generate de Eni, grupul maghiar va sufla în coasta Lukoil România. 
 
Ruşii au înregistrat anul trecut un declin masiv pe reţeaua de distribuţie, vânzările scăzând de la 6 miliarde de lei în 2012 la 4,97 de  miliarde de lei. Acelaşi lucru se observă şi pe partea de rafinare, unde rafinăria Petrotel Lukoil, de lângă Ploieşti, a înregistrat o pierdere netă de 928 de milioane de lei, faţă de un rezultat negativ de 274 de milioane de lei în 2012. Şi afacerile rafinăriei au scăzut puternic, de la 6,9 miliarde de lei la 5,5 miliarde de lei.
 
SOCAR şi Gazprom, vânzări în creştere
 
Dacă Eni a luat recent decizia de a se retrage de pe piaţa românească, alte două grupuri petroliere fac drumul invers. Grupul azer de stat SOCAR aproape că şi-a triplat afacerile, urcând de la 232 de milioane de lei la 582 de milioane de lei. 
 
Potrivit site-ului companiei, SOCAR are o reţea de 28 de staţii în ţara noastră. De asemenea, şi NIS Petrol – care operează benzinăriile Gazprom din România – a înregistrat o creştere de la vânzări de 200.000 de lei în 2012 la 82 de milioane de lei. 
 
Compania are în acest moment 15 benzinării, dar oficialii săi au anunţat de mai multe ori că ţinta sa este să ajungă la peste 10% cotă de piaţă după 2015. Pentru a ajunge la acest nivel, compania ar trebui să ajungă 100-120 de benzinării. NIS Petrol a anunţat anterior că doreşte să cumpere staţii de alimentare în ţara noastră. Compania este deţinută de grupul rus Gazprom Neft, braţul petrolier al gigantului Gazprom.
 
Superacciza afectează consumul
 
Introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant la începutul lunii aprilie a condus deja o reducere a vânzărilor de carburanţi de 16,2% în luna respectivă, cea mai abruptă scădere din întreaga Uniune Europeană (UE), potrivit datelor furnizate de către Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. După introducerea accizei suplimentare, România a ajuns pe locul 9 în topul preţurilor la motorină din UE, cu preţuri mai mari decât în state ca Germania, Franţa sau Austria. La benzină ne aflăm pe poziţia a 18-a în UE.
 
 

Mai puteţi citi: 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Emm Emanuel
11.06.2014, 09:35:57

Sa vedem cum face ponta someri si incasari mai mici la bugetul de stat, invers cum si-a planificat. Pai cum, atunci cand incasarile companiilor scad, deci si incasarile din accizelor scad, iar benzinariile sunt fortate sa mai reduca din personal sa-si mentina profitul. Bravo, tete! Bravo! Votati tonta! Votati groapa! Sa traiti asistati bine!

+1 (3 voturi)
Florin Georgescu
9.07.2014, 13:55:09

Pai si portocalii tot asa erau.Chiar mai rau ca astia. Iar companiile petroliere au profituri uriase...Stiti ce pachete au sefii de acolo ???Te doare mintea.Rivalizeaza cu CEO de la banci.Se onvirt in jurul sumei de 1 milion de $ pe an !!!!Sa nu credeti ca daca e Ro au alte venituri....Teapa. Daca am ajuns sa-i plingem si pe petrolisti insemna ca suntem dusi cu capul.Pe cei ce vind diamante nu-i plingem ???Ca e concurenta si acolo.Si au scazut si acolo vinzarile !

Emm Emanuel
9.07.2014, 17:04:02

Portocalii reprezentand ce? PDL/PD? Boc? Nu e chiar asa. Nici portocalii nu sunt curati, dar ei eu intrat la guvernare intr-o perioada in care spatiul privat se restrangea, firmele isi inchdeau activitatile, vanzarile si incasarile bugetare erau scazute samd. PNL, galbenii, au fost inainte de portocalii. PSD, rosii, au fost dupa. Ambii au avut medii in conditii mai favorabile si nu au reusit nici macar cat Boc, au stagnat pur si simplu. Cresteri economice am avut daca a plouat cat trebuia si nu au mai facut greve cei de la Renault, in rest e praf. Peste tot in lume, acest companii au profituri uriase. Nu, nu stiu, dar ma gadesc ca sunt foarte mari. Asta e liberalismul pietii comerciale globale. Legat de plans de grija altuia, multi dintre voi comentatorii folositi expresia asta precum si cea cu jocul de glezne, excesiv. Dom'le, nu le plange nimeni de mila, dar dumneata nu pricei ca o vanzare de 5 lei inseamna 3 ce intra in bugetul de stat, adica in salarii pt. profesori si pensii, fonduri pt. administratii samd. De restul 2 lei nu ma intereseaza, pt. ca nu am cum sa influentez liberalismul comertului. Tocmai, ca nu e concurenta, nu cand Petrom si Rompetrol scot in fiecare inceput de an declaratii de presa cum ca au depasit estimarile de profit. Problema vine de la scaderea consumului, ceea ce afecteaza multe servicii. Spre exemplu pe mine ma afecteaza in felul urmator, desi e un caz mic dar probabil des intalnit: inainte, firma de panificatie livra paine alimentarelor din zona, dimineata si seara. Asta inseamna ca inainte de pranz eu puteam sa cumpar paine proaspata. Acum se face doar o data, ceea ce ma obliga de multe ori, ori sa-mi modific perioada cand cumpar ori sa ma multumesc cu ce apuc, uneori paine de o zi. Problema aici e ca eu mananc o franzela la 3 zile, deci una tare mai degraba ajung sa o arunc. E un pacat... La fel si cu transportul in comun si judetean, cursele se reduc, cand inainte erau incarcare mai lejer, acum uneori sunt prea pline, cand mai apuc masine e bine, cand nu, trebuie sa stau in transpiratia altuia. (pt. ca eu nu-s dinala ce isi deduce benzina de consum propriu din afaceri). Le plang de mila... hm... !

radu bradeanu
23.06.2014, 16:24:09

Hai să nu-i plângem pe petroliști căci cădem în penibil.Așa zisele pierderi nu sunt propriu zis pierderi ci doar scăderi ,mici dealtfel, al vânzărilor la intern.Crede cineva că au rămas cu petrol pe stoc și nu au avut cui să-l vândă?Ha,ha te strici de râs nu alta,unde n-ar avea România stocuri de petrol de prea mare producție ce are, pe care să le vândă fericită la export.Așa zisele „pierderi„ sunt de fapt doar niște scăderi de prime ale unor directorași și atât,drept dovadă Petrom ,chiar cu o reducere a cifrei de afaceri a avut profit amețitor,restul e gargară pt. ignoranți.

Modifică Setările