Tradiţionalii cozonaci româneşti, la mare căutare în străinătate: peste 750.000 iau calea exportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apetitul străinilor pentru tradiţionalii cozonaci româneşti creşte de la an la an. Patiserii români livrează la export peste 750.000 de cozonaci, adică 10% din producţia estimată la circa 7,5 milioane de bucăţi pentru perioada sărbătorilor de Paşte, notează Agerpres.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), a declarat pentru Agerpres că în acest an s-a menţinut producţia şi consumul din 2015. Aşadar patiserii au ieşit pe piaţă cu aproximativ 7,5 milioane de cozonaci de diverse tipuri şi gramaje, iar preţurile au rămas neschimbate faţă de cele de anul trecut. Preţul unui cozonac variază între 5 lei şi 50 de lei pe kilogram, „în funcţie de gramaj şi umplutură“.

Totodată, acesta a precizat că peste 750.000 de cozonaci sunt exportaţi în perioada Paştelui şi nu doar către comunităţile de români, produsele româneşti fiind apreciate şi de către străini. 

În prezent, la Ministerul Agriculturii sunt înregistrate peste 70 de reţete tradiţionale de cozonac consacrate şi există o mare cerere de înregistrare de către producători a reţetelor de genul acesta, conform ROMPAN.

Însă nu doar cozonacul este apreciat în perioada Paştelui, ci şi pasca, iar patiserii au ieşit pe piaţă şi cu reţete diferite de tradiţionala pască, precum pasca umplută cu cremă de ciocolată sau de portocale.

De asemenea, Aurel Popescu a adăugat că produsele importate reprezintă doar 5% din consum, iar peste 80% din români preferă produsele tradiţionale româneşti în detrimentul celor produse în străinătate.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 300 de societăţi din toate domeniile industriei. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. În industria de panificaţie lucrează peste 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite