Transgaz şi Banca Transilvania au semnat un contract complex de creditare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transgaz

Transgaz SA a semnat cu BANCA TRANSILVANIA, "Contractul de facilităţi reutilizabile de credit şi de emitere de scrisori de garanţie", în valoare de 300 milioane RON, pe o durată de doi ani, destinat finanţării capitalului de lucru al companiei.

Din partea SNTGN Transgaz SA, contractul a fost semnat de domnul ION STERIAN, directorul general al companiei iar din partea Băncii Transilvania, de domnul OMER TETIK în calitate de CEO.

La ceremonia de semnare au mai participat reprezentanţi ai managementului executiv al companiei şi al instituţiei financiar bancare.

Cu acest prilej, domnul Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz SA a declarat: "După cum cunoaşteţi, Transgaz a demarat o procedură de selecţie competitivă a unei instituţii financiar bancare pentru contractarea unei facilităţi de credit în valoare de până la 300 milioane lei, fără garanţii, pe termen de 2 ani şi cu dobândă variabilă în vederea finanţării necesarului de capital de lucru pentru activitatea curentă a companiei. 

În procedura de negociere competitivă, pentru selectarea instituţiei financiar bancare, criteriul pentru contractarea facilităţii de finanţare a fost costul total de finanţare cel mai scăzut. În urma evaluării ofertelor primite, oferta Băncii Transilvania, a avut cel mai scăzut cost total de finanţare şi astfel a ieşit câştigătoare. Transgaz şi Banca Transilvania colaborează de foarte mulţi ani iar prin încheierea acestui contract de finanţare, relaţia de cooperare dintre cele două instituţii se consolidează şi mai mult".

În declaraţia sa, domnul Omer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, menţionează:

"Alături de colegii mei implicaţi, mă bucur că am reuşit să finalizăm această tranzacţie şi că astfel reuşim să servim o companie de importanţă naţională precum Transgaz, vitală pentru sistemul energetic naţional şi astfel să servim încă o dată toţi românii. Este o tranzacţie-fanion pentru noi. Mulţumesc echipelor implicate, din ambele companii, pentru profesionalismul şi viteza cu care au structurat-o.”

Acest contract de finanţare având o valoare ce depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă aferentă anului financiar 2019, SNTGN Transgaz SA, în calitate de societate listată la BVB, a informat prin raport curent la bursă, asupra faptului că a încheiat un act juridic de tipul celor prevăzute la art. 234 alin. 1, lit. i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare si operaţiuni de piaţă.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite