Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Vânzarea fostei Rompetrol către CEFC continuă şi va fi gata până la finalul lui iunie, în ciuda posibilei demisii a preşedintelui grupului chinez

0
20 Mar 2018 14:40:08
Autor: Elena Deacu

Afacerea prin care KazMunaiGas vrea să vândă pachetul de 51% din acţiunile KMG International (fosta Rompetrol Group) către CEFC China continuă, în ciuda unei posibile demisii a şefului companiei chineze, dar a fost amânată până la sfârşitul lunii iunie, a transmis compania către Reuters.

„Înţelegem că toate declaraţiile recente... din presă cu privire la CEFC nu afectează termenii vânzării şi contractul de cumpărare”, a transmis KazMunaiGas. „Ambele părţi sunt încă pe deplin angajate să încheie tranzacţia în viitorul apropiat”, potrivit companiei.

„Acordul de a vinde o participaţie de control în Kazmunaygaz International (KMGI) către CEFC nu este închis definitiv din cauza unor obligaţii rămase, care urmează să fie finalizate până la 30 iunie 2018”, a declarat KazMunaiGas într-un comentariu. Reprezentanţii companiei nu au specificat care sunt obligaţiile rămase.

În decembrie 2016, KMG şi CEFC au semnat un acord privind achiziţionarea unei participaţii de 51% în KMGI, ce reprezintă operaţiunile de rafinare, comercializare şi distribuţie a produselor petroliere prin staţiile Rompetrol din România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum şi prin parteneri în regiunea Mării Negre.

Ye Jianming, proprietarul firmei China Energy Fund Committee (CEFC) din Shanghai, a fost arestat în China, la începutul acestei luni, el fiind tigat pentru presupuse infracţiuni economice, potrivit Reuters.

Luni, un executiv al companiei a spus că Ye Jianming va demisiona. Compania este aşteptată să facă în curând un anunţ privind demisia lui Ye Jianming, a spus pentru Reuters un executiv al companiei. El a refuzat să fie numit din cauza sensibilităţii problemei. Purtătorul de cuvânt al CEFC a declarat că nu poate confirma această mişcare.

KMG a transmis anul trecut că CEFC a promis investiţii în dezvoltarea de noi proiecte în România şi în alte părţi ale Uniunii Europene, precum şi în ţările învecinate cu Silk Route, în timp ce KMG va continua să livreze ţiţei către unităţile KMGI.

În cursul lunii septembrie, conglomeratul chinez CEFC a fost de acord să cumpere o participaţie de 14,16% din Rosneft de la un consorţiu al Glencore şi Autoritatea de Investiţii din Qatar, consolidând parteneriatul energetic dintre Moscova şi Beijing.

Acordul, care era de aşteptat să implice împrumuturi de la bănci ruseşti şi chineze, nu este încă complet.

Totodată, şi filiala cehă a CEFC, CEFC Europe, a renunţat la planurile privind cea mai mare afacere pe care urma să o facă în Cehia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările