Vulpescu, bun la toate: a fost numit în AGA la Transgaz şi în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Remus Vulpescu, fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost numit la sfârşitul lunii mai ca reprezentant al Ministerului Finanţelor în adunarea generală a acţionarilor Transgaz, transportatorul de gaze naturale al României, şi va fi numit şi în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica.

Vulpescu este în prezent director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu, care deţine portofoliul Finanţelor. 

Guvernul a decis în luna martie trecerea Transgaz din subordinea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Finanţelor pentru a respecta reglementările europene.

Alături de Vulpescu, în AGA Transgaz au mai fost numiţi Iulian Marian Butnaru şi Andra Luminiţa Răduică, tot din partea Ministerului Finanţelor, se arată într-un comunicat al companiei de stat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Numirea celor trei a fost aprobată de Chiţoiu printr-un ordin semnat în 28 mai.

Vulpescu a demisionat în luna octombrie a anului trecut de la conducerea OPSPI, după ce privatizarea Oltchim a eşuat.

Ulterior, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare, de unde va fi înlocuit recent de Gabriel Dumitraşcu, actualul şef al OPSPI.

De asemenea, Vulpescu va fi numit în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica. El a mai fost anul trecut preşedinte al consiliului de administraţie al producătorului de electricitate, fiind artizanul cererii de insolvenţă.

Ulterior, el şi-a dat demisia din această funcţie, dar a activat ca administrator special al Hidroelectrica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite