Wizz Air a inaugurat o nouă bază aeriană în România. Ce zboruri pot fi rezervate de la 39 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wizz Air a inaugurat o nouă bază aeriană în România, oferind 13 rute spre şase ţări la preţuri pornind de la 39 de lei, a informat joi compania.

Datorită alocării aeronavelor moderne Airbus A320, Wizz Air oferă acum 13 rute spre şase ţări din Bacău. Pentru a sărbătorii lansarea noii baze, compania a creat astăzi o ofertă constând în 5.000 de bilete pentru doar 39 RON/8,99 EUR** pe zboruri selectate din şi spre Bacău, călătoria urmând să aibă loc până pe 27 martie 2021. Bilete pot fi achiziţionate online, pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil.

Baza Wizz Air din Bacău va asigura conexiuni prin 13 rute în reţeaua extinsă a companiei: Torino, Veneţia Marco Polo, Veneţia Treviso, Bologna, Roma Fiumicino, Milano Bergamo, Catania, Larnaca (Cipru), Londra Luton, Liverpool, Memmingen/Munchen West, Billund, Bruxelles Charleroi.

Pasagerii care călătoresc din Bacău vor beneficia de tarifele reduse ale Wizz Air şi de avioanele de ultimă generaţie pentru o călătorie confortabilă şi sigură. Deschiderea bazei din Bacău creează peste 70 de noi locuri de muncă directe în cadrul companiei aeriene şi mult mai multe locuri de muncă în industriile asociate ***.

Wizz Air este o companie aeriană cu rating de investiţii cu risc scăzut, cu o flotă cu o vârstă medie de 5 ani, compusă din cele mai eficiente şi sustenabile aeronave cu un singur culoar din prezent, din familia Airbus A320 şi Airbus A320neo. Mulţumită flotei sale tinere şi moderne, Wizz Air este cea mai ecologică companie aeriană şi are cel mai mic nivel de costuri din Europa.

Emisiile de dioxid de carbon ale Wizz Air au fost cele mai scăzute în rândul companiilor aeriene europene în anul fiscal 2019 (57,2 gr/km/pasager). Wizz Air continuă să recepţioneze aeronave din comanda de peste 250 de aeronave de ultimă generaţie din familia Airbus A320neo care îi va permite companiei aeriene să-şi desfăşoare operaţiunile în mod sustenabil, pe termen lung, şi să îşi reducă în continuare amprenta de mediu cu 30% pentru fiecare pasager până în 2030. Wizz Air este dedicată operaţiunilor durabile şi ecologice. 

Evenimentul de azi coincide cu noua eră a călătoriilor igienizate. Wizz Air s-a aflat în avangarda repornirii industriei spunând „da zborului” şi implementând măsuri stricte de sănătate şi igienă pentru a proteja pasagerii şi echipajele.

În timp ce filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează deja 99,97% din viruşii şi bacteriile din aer, noile protocoale ale Wizz Air includ recomandări de distanţare fizică, asigură un mediu ultra-curat la bord şi reduc orice interacţiune umană şi contact fizic care nu sunt necesare, astfel încât pasagerii WIZZ să se simtă în siguranţă pe parcursul călătoriei spre destinaţie.

Pentru a călătorii fără griji în aceste vremuri incerte, Wizz Air încurajează pasagerii să folosească WIZZ Flex. Prin alegerea acestui serviciu, pasagerii se pot asigura că, în cazul în care intervin schimbări de planuri ori pur şi simplu doresc să călătorească la o altă dată, pot să modifice rezervarea cu orice alt zbor WIZZ la alegere. 

Andras Sebok, Chief Supply Chain Officer la Wizz Air a declarat: „Cu doar zece zile în urmă am operat primul zbor Wizz Air de la Bacău la Londra Luton şi astăzi suntem încântaţi să anunţăm startul bazei noastre cu o reţea de 13 rute.

Creşterea Wizz Air în România reflectă noul mediu de piaţă şi asigură o diversificare suplimentară a ofertei în beneficiul clienţilor. Oferind oportunităţi de călătorie mai accesibile într-o reţea extinsă cu tarife reduse către Europa, sprijinim redresarea economiei locale şi creăm noi locuri de muncă în aceste vremuri fără precedent.”

Oana Daniela Chelaru, Preşedinte executiv Aeroportul Internaţional George Enescu Bacău, a declarat:

„Inaugurarea bazei operaţionale Wizz Air  pe  Aeroportul  Internaţional George Enescu Bacău reprezintă pentru noi o etapă importantă în perspectivele de dezvoltare ale aeroportului  şi  suntem convinşi că acest parteneriat  va  contribui  la  dezvoltarea sustenabilă a judeţului Bacău şi a Regiunii Nord-Est.

Importanţa investiţiilor în infrastructura aeroportuară pe care Consiliul Judeţean Bacău în parteneriat cu Aeroportul Internaţional George Enescu Bacău a reuşit să le realizeze în ultima perioadă, ne permite să anunţăm astăzi deschiderea a încă 13 rute noi, operate de Wizz Air, diversificarea destinaţiilor reprezentând o prioritate permanentă pentru Administraţia aeroportului.

Noile zboruri ce conectează Bacăul cu importante destinaţii din Europa, vor veni, cu siguranţă, în  întâmpinarea nevoilor de mobilitate ale pasagerilor din cadrul întregii comunităţi deservite de Aeroportul Internaţional George Enescu Bacău.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite