Wizz Air lansează asistentul virtual Amelia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Wizz Air
Foto Wizz Air

Wizz Air anunţă lansarea asistentului virtual Amelia, care va îmbunătăţi standardele în experienţa clienţilor şi le va permite acestora să obţină cu uşurinţă informaţii despre zborurile lor, oferind în acelaşi timp informaţii generale utile publicului călător.

Noul software de asistenţă al Wizz Air a fost inspirat de către Amelia Earhart pionierul aviaţiei americane, care a fost prima femeie aviator care a zburat singură peste Oceanul Atlantic. Wizz Air este o companie a incluziunii, a diversităţii şi a oportunităţilor de carieră nelimitate şi este un susţinător înverşunat al egalităţii între sexe. Denumindu-şi chatbot-ul după o femeie legendară, compania aeriană doreşte să plătească tribut tuturor femeilor din sectorul aviaţiei şi să îşi arate angajamentul faţă de o industrie mai echitabilă din punctul de vedere al egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. 

În cadrul WIZZ credem într-un viitor în care toată lumea are posibilitatea să îşi valorifice potenţialul. Facem eforturi pentru a ne dezvolta serviciile, pentru a îmbunătăţi experienţa clienţilor, pentru a ne motiva oamenii şi pentru a sprijini comunităţile pe care le deservim. 

Amelia, software-ul de asistenţă, este bucuroasă să răspundă la întrebări generale legate de  Covid-19, asistenţă specială, metode de plată, check-in, anulare voluntară, deplasare cu copii mici, servicii WIZZ (de ex. WIZZ Discount Club, WIZZ Flex, WIZZ Priority, Seat Selection) şi întrebări cu privire la alte câteva subiecte. Acest nou asistent virtual este gratuit pentru toată lumea şi le permite clienţilor să afle informaţii rapid şi uşor fără să interacţioneze cu cineva, fără să comunice cu agenţi prin e-mailuri sau prin telefon şi fără să navigheze pe site-ul companiei. Conversaţia în timp real cu agenţii este de asemenea, disponibilă şi gratuită, în cazul în care clienţii au întrebări care depăşesc cunoştinţele Ameliei. 

Noi, Wizz Air, ne angajăm să dezvoltăm o experienţă de comunicare mai bună prin intermediul chat-ului şi pentru a realiza acest lucru avem nevoie ca publicul nostru să folosească chatbot-ul şi să îl ajute să înveţe şi să se îmbunătăţească în funcţie de cererea şi feedback-ul clienţilor. Funcţia chatbot este disponibilă în prezent în limba engleză pentru un număr limitat de situaţii, cu toate acestea este lansată treptat pentru a acoperi un număr tot mai mare de subiecte pentru tot mai mulţi clienţi care vizitează wizzair.com.

Pe lângă chatbot-ul nou lansat, agenţii de chat live vor sprijini clienţii cu răspunsuri la toate întrebările legate de zborurile şi serviciile WIZZ, atât timp cât nu sunt necesare modificări ale rezervărilor care presupun plăţi. Pentru solicitările care necesită plăţi, Wizz Air oferă deja o serie de opţiuni de autogestiune direct din contul WIZZ precum şi asistenţă din call-center. 

Zsuzsa Poos, Chief Customer & Marketing Officer la Wizz Air a declarat: „Sunt încântată să o prezint pe Amelia, noul nostru asistent virtual care va revoluţiona experienţa clienţilor Wizz Air. Automatizarea şi digitalizarea proceselor noastre este esenţială pentru a asigura satisfacţia clienţilor. Wizz Air se angajează să extindă expertiza Ameliei şi către acordarea suportului pasagerilor noştri printr-o gamă în continuă creştere de opţiuni de autogestiune pentru a-şi administra detaliile călătoriilor. Să-i urăm bun venit la bord Ameliei.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite