Alternativa cea mai rea

Un titlu incitant: „Raport asupra stabilităţii financiare – 2013”. Un document al Băncii Naţionale, ce a fost făcut public luni şi care, în acest an, a fost aşteptat cu un interes sporit, fiindcă starea financiară a ţării în al cincilea an de criză preocupă un public larg. Lumea este încă instabilă şi, iată, Banca Naţională a României reuşeşte să prezinte un raport care se intitulează „al stabilităţii financiare”.

Aceasta, de fapt, este nota dominantă a stării financiare a ţării – stabilitatea. Şi, totodată, a sistemului bancar românesc.

Sună pompos? Poate că da. Mai ales într-o vreme în care despărţirea de criză e lentă. Dar acesta e adevărul: sistemul bancar românesc este solid şi stabil. Vin cu un singur argument, dintre multele pe care le-aş putea aduce: în cinci ani de criză, niciun singur român, din contribuţiile bugetare, nu a fost nevoit să dea nici măcar un singur ban pentru a salva vreo bancă în prag de prăbuşire, aşa cum s-a întâmplat în multe alte ţări, chiar dintre cele dezvoltate. Şi aş adăuga că, în acest sens, o contribuţie importantă o are şi Banca Naţională, care aşa cum întotdeauna i-a fost de ajutor ţării să-şi depăşească momentele grele, şi acum şi-a utilizat expertiza instituţională şi a valorificat adecvat experienţa dobândită în drumul parcurs de la înfiinţarea instituţiei, reuşind să ducă la bun sfârşit atribuţii dintre cele mai complexe. Desigur, cu aportul major al resursei umane pe care singură şi-a creat-o: referenţi, experţi, manageri. O echipă performantă prin calitatea şi probitatea profesională, prin contribuţia la dezvoltarea şi consolidarea prestigiului acestei instituţii, în folosul României. Şi cu sprijinul primit, sub diverse forme, din partea altor bănci centrale şi al instituţiilor financiare internaţionale. Cert este că Banca Naţională a României îşi onorează mandatul său de gardian al stabilităţii preţurilor şi al stabilităţii financiare. Recentul raport ilustrează această realitate.

Raportul a fost dat publicităţii luni, 21 octombrie 2013. De fapt, BNR nu a publicat întregul raport, ci o sinteză. Sunt redate, sintetic, analize, cifre, idei ce conduc la concluzii semnificative.

*

Ochii jurnaliştilor au căzut (în chip firesc, aş spune) pe o pagină cu un titlu lung („Rezultatele exerciţiului de testare la stres a solvabilităţii sistemului bancar relevă pe ansamblu o bună capacitate de a face faţă unor eventuale şocuri macroeconomice”) ce poate fi însă rezumat în trei cuvinte: „Testul de stres”. Memoria colectivă păstrează încă amintiri despre dezbaterile aprinse din Europa şi din America, de după rundele de testare a băncilor din cei dintâi ani de criză. Fiindcă testarea rezistenţei băncilor, în caz că ar fi nevoite să facă faţă unor riscuri majore, a scos în evidenţă nenumărate vulnerabilităţi ale sistemelor bancare din multe ţări. De aici şi interesul sporit pentru acest titlu.

Teste de stres s-au făcut şi în România. Şi încă se fac. Le gestionează Banca Naţională, iar rezultatele nu au fost niciodată de natură să producă îngrijorări majore.

 Un recent test de stres a avut loc acum două luni. Raportul asupra stabilităţii financiare, făcut public luni, cuprinde şi un rezumat al concluziilor de după acest examen. De fapt, al rezultatelor.

*

Merită să subliniez însă, mai întâi, ce e obişnuit şi nu ce este excepţional. Iar ce este obişnuit, realitatea de zi cu zi a sistemului nostru bancar, comportamentul băncilor din România în condiţiile existente în prezent, îşi află locul principal în amintitul raport asupra stabilităţii. Notez (pe scurt): 1) stabilitate financiară robustă; 2) vulnerabilităţile cauzate de criză (nivel mare al creditelor neperformante şi continuarea procesului de dezintermediere financiară) rămân gestionabile; 3) băncile dispun de rezerve adecvate de solvabilitate (provizionări; lichiditate) şi pot să facă faţă dificultăţilor.

Mai notez că nu sunt semnalate provocări majore şi că nu se întrevăd şocuri care să zdruncine stabilitatea sistemului bancar. De altfel, sistemul nostru bancar, în ansamblu, e protejat în faţa unor eventuale evoluţii nefavorabile. Filtrele prudenţiale sunt rezistente iar poziţia de lichiditate este adecvată.

Desigur, riscul de creditare rămâne o realitate, dar e acoperit de rezerve de capital, de provizioane şi lichiditate, al cărei nivel continuă să fie adecvat. Dovadă că profitabilitatea, după ce a provocat probleme majore în 2012, a reintrat în teritoriul pozitiv. Iar evoluţii dezordonate nu sunt aşteptate.

Deocamdată, atât cererea, cât şi oferta menţin un nivel relativ scăzut al dinamicii creditării, similar evoluţiilor din regiune. Dar pe măsură ce se va accentua creşterea încrederii investitorilor în perspectivele economiei româneşti şi în stabilitatea sistemului financiar, fluxul creditării va spori.

*

Testul de stres?  Aşa cum e normal, a fost luată în calcul şi alternativa cea mai rea. Punând în faţă cuvântul dacă… Dacă ar fi să ne confruntăm cu împrejurări dintre cele mai rele. Pentru a judeca, în cazul unor eventuale şocuri puternice, cum s-ar comporta sistemul bancar.

Un automobil, după ce iese din fabrică, va rula pe autostrăzi moderne, pe şosele asfaltate. Dar fabrica face şi un test de stres, să vadă dacă rezistă şi pe terenuri accidentate. Aşa şi aici: Banca Naţională vrea să cunoască şi rezistenţa în faţa unor eventuale şocuri mari, dacă ele s-ar produce. Au fost făcute două tipuri de analize: bancă cu bancă şi rezistenţa sistemului bancar în ansamblu. Atenţie însă: ce a rezultat nu e o prognoză; e un calcul. Un simplu calcul, relevând stări care nu sunt reale, care nu se întrevăd, dar care – s-ar produce – ar putea pune la grea încercare sistemul bancar.

Banca Naţională a proiectat un scenariu advers cu patru împrejurări de bază înrăutăţite până la maximum posibil. Plecând de la deprecierea puternică a monedei naţionale – dincolo de minus 20 la sută. Deşi în cinci ani de criză, moneda naţională nu s-a depreciat niciodată cu mai mult de 5 la sută. Testul a mers până la 20 la sută. La care s-a adăugat o creştere economică negativă în următorii ani. Deşi avem de trei ani – 2011; 2012; 2013 – creştere pozitivă. La care s-a mai adăugat şi o creştere semnificativă a costurilor de finanţare. Acum scad. Plus o recesiune în zona euro însoţită de  deprecierea euro faţă de dolar.

Cum s-ar comporta sistemul bancar cu atâtea presiune pe cap? Iată rezultatele. Indicativul de solvabilitate ar urma să scadă cu 4 puncte procentuale – de la 14,6% în iunie 2013 la 10,8% în iunie 2015 –, fără să iasă însă din coridorul admis de Banca Reglementelor Internaţionale şi de normele interne. Probleme ceva mai complicate ar provoca „ajustările de valoare”. Ce sunt astea? În noul limbaj, impus de Uniunea Europeană, înlocuim un cuvânt (provizioane) cu două: ajustări de valoare! Când se impun astfel de ajustări? Când „se depreciază activele”! O sintagmă scoasă tot din cutia cu denumiri noi. Prin deprecierea activelor înţelegem credite neperformante. Aşadar, activele depreciate ar creşte relativ mult: cu 27 la sută în cazul expunerilor la populaţie şi cu 31 la sută la companii. La nivelul sistemului bancar, cele două rezultate se adună, de unde concluzia că ajustările … ar creşte cu 58 la sută, muşcând zdravăn din profitul băncilor. Ceea ce înseamnă că un număr redus de bănci mici s-ar confrunta cu probleme de solvabilitate şi acţionarii ar fi obligaţi să suplimenteze capitalul.

Nu e de aşteptat, aşadar, o deteriorare îngrijorătoare a sistemului bancar nici în cazul celui mai rău scenariu. Testul, cu rezultatele lui ieşite după „stresări” severe, e şi el o dovadă a stabilităţii sistemului bancar. Şi a stabilităţii financiare a ţării.