ANAF avea planificat pentru luna iulie 2018 un program de încasări bugetare de 23,8 miliarde de lei, potrivit prevederilor legilor bugetare anuale, respectiv Legea bugetului de stat nr. 2/2018 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 3/2018.
Instituţia a reuşit însă să colecteze 26,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă, în primul rând, o creştere de 122,9% - indice nominal (116,6% indice real), cu 5 miliarde lei mai mult faţă de luna iulie 2017 când s-au încasat 21,8 miliarde lei. Acestea sunt cele mai mari venituri lunare realizate de ANAF în toată istoria sa, potrivit unui document intern al agenţiei, citat de profit.ro.
Aceasta mai înseamnă, în al doilea rând, un grad de realizare de 112,6% a programului de încasări, cu 3 miliarde lei mai mult faţă de nivelul comunicat de MFP. Este cea mai mare depăşire a programului de încasări venituri bugetare de la înfiinţarea ANAF.
Cu toate acestea, luna iulie este una cu încasări peste media generală, datorită termenelor legale de declarare şi plată a impozitului pe profit, TVA datorat trimestrial, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Totodată, instituţia a restit TVA de 10,24 miliarde de lei, în primele 7 luni ale anului, ceea ce înseamnă cel cel mai mare volum al TVA restituit, cumulat în primele 7 luni, din existenţa ANAF. Un nivel apropiat s-a mai atins doar în anul 2014, când s-au restituit 10,2 miliarde lei, în condiţiile aplicării cotei standard de 24% TVA, faţă de 19% în prezent.
ANAF transmite că a făcut o prioritate din aplicarea unor politici coerente pro contribuabili concretizate în:
· acţiuni de prevenţie şi informare a contribuabilului;
· mutarea accentului de la întocmirea de sesizări penale către încasarea efectivă a debitelor la bugetul de stat; semnificativ în acest sens este faptul că a fost eliminat indicatorul sesizări penale utilizat la evaluarea inspectorilor antifraudă şi inspectie fiscală.
· informarea contribuabililor privind beneficiile înlesnirilor la plată şi acordarea de cât mai multe înlesniri la plată;
· informări susţinute, care au generat creşterea exponenţială în ultimele 4 luni a numărului de utilizatori în Spaţiul Privat Virtual, de la 100.000 la peste 624.000.
· acţiuni majore de inspecţie fiscală la contribuabili mari (de exemplu continuarea controalelor în sistemul bancar).
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Dageaba si inutil atata timp cat se cara apa cu ciurul.
Păi "programul stabilit" era pentru un pib de 907 mld. lei, apoi pib-ul a fost modificat "din pix" la 945 mld. lei. În plus, luna iulie este favorizantă fiindcă a fost plătit impozitul pe profit cuvenit pentru Semestrul II. Articolul este tendenţios, trebuia să se spună şi suma totală colectată la 7 luni şi procentul faţă de pib modificat. Adevărul a început să facă propagandă pesedistă.
Dupa ce muti taxele de pe angajator pe angajat, generezi cresteri de preturi normal ca taxele vor fi mai mari im perioada imediat urmatoare. Dar ne auzim la anu' pe vremea asta sa vedem cum zgariem buzunarul dupa maruntis.