Bani

articolul anterior articolul urmator

ANALIZĂ Pensiile au revenit la creşterea cu 1 leu de la lună la lună. Cum a crescut pensia unui bătrân de rând comparativ cu pensia specială a unui magistrat

12
6 Dec 2019 16:07:26
Autor: Elena Deacu
Pensia de rând continuă să crească cu 1-2 lei pe lună
Pensia de rând continuă să crească cu 1-2 lei pe lună

După o lună extraordinară în septembrie, când pensia medie încasată de un român de rând a crescut semnificativ şi a ajuns să depăşească ritmul de creştere a pensiilor speciale, lucrurile au revenit la normal pe final de an, arată datele Casei Naţionale de Pensii (CNPP) analizate de „Adevărul”.

Pensia medie încasată de un pensionar din România a urcat la 1.325 lei în luna noiembrie, comparativ cu 1.323 lei în octombrie şi 1.321 lei în septembrie. 

Astfel, creşterea pensiei medie s-a reîntors la obişnuitele majorări în ritm de melc de 1-2 lei înregistrate pe tot parcursul anului, spre deosebire de premiera din luna septembrie când a existat un salt de 174 lei, ca urmare a majorării punctului de pensie de la 1.100 lei la 1.265 de lei, respectiv 15%. În România există 4,95 milioane de pensionari.

Spre comparaţie, pensiile speciale au crescut semnificativ mai mult de la lună la lună, pe tot parcursul anului 2019. Cel mai concludent exemplu este cel al magistraţilor. Luna septembrie este singura excepţie în care pensia medie din România a crescut mai mult decât pensia medie a unui magistrat (172 lei versus 136 lei). În rest, pensiile magistraţilor galopează de la lună la lună. Spre exemplu, în februarie pensia medie a magistraţilor a crescut cu aproape 200 de lei faţă de ianuarie. Ritmul s-a mai domolit pe final de an, potrivit datelor analizate de „Adevărul”. Mai precis, majorările au fost de 61 lei în octombrie şi 39 lei în noiembrie.

Drept urmare, în luna noiembrie, pensia specială medie încasată de un magistrat s-a ridicat la 18.668 lei. La final de noiembrie existau 3.861 de magistraţi care încasau pensie specială.

Pe lângă aceştia, mai există 845 pensionari speciali diplomaţi, care încasau în noiembrie o pensie specială medie de 5.550 lei. De asemenea, mai există 792 pensionari speciali funcţionari parlamentari, cu o pensie specială medie de 4.545 lei în noiembrie. Cei 1.444 pensionari speciali din aviaţie încasau în noiembrie o pensie specială medie de 10.910 lei. Pensia specială medie pentru cei 1.797 pensionari personal judecătoresc auxiliar se ridica la 4.411 lei, în timp ce 606 pensionari speciali de la Curtea de Conturi primeau o pensie specială medie de 7.786 lei, în penultima lună din an. 

Analiza nu ia în considerare pensiile militare speciale încasate de angajaţi ai MApN, MAI şi SRI şi nici pensiile speciale încasate de parlamentari.

Cum au crescut pensia medie şi pensiile speciale de la începutul anului

Sursa: Date CNPP prelucrate de „Adevărul”

Citeşte şi:

Cât de mult au crescut pensiile speciale în trei ani. Cât încasau parlamentarii şi magistraţii în 2016

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Hoher Herman
6.12.2019, 16:20:16

Magistratii lu' peste! Spagari nenorociti. Pensi mai mari ca in USA si Germania, dupa ce au luat spaga toata viata. Apoi de ce un aviator ia pensie de cinci ori mai mare fata de un marinar? Puteti sa ma stergeti, da' vai de mama voastra. Romania nu mai este o tara normala!

+6 (8 voturi)
Constantine Constantine
6.12.2019, 16:43:58

Politicienii nu sint normali.Cind se dau legi in favoarea lor, ca mariri de salariu sau pensii speciale toti ridica miinile indiferent de culoarea politica.Aceste lucruri sint contrar Constitutiei care spune clar fara privilegii.Insa buboiul creste si cind va exploda vor alerga ca sobolanii sa se ascunda.

+5 (5 voturi)
Manole Scarlat
6.12.2019, 16:35:54

Dar pensia mea specială când o să crească, că şi eu am apărat statul împotriva duşmanilor poporului.

-3 (5 voturi)
Mihai Popescu
6.12.2019, 16:40:38

Toate pensiile speciale = FURT din buzunarul oamenilor cinstiti. In orice tara normala pensiile se dau strict dupa contributivitate.

+6 (6 voturi)
M Costi
6.12.2019, 16:48:29

@Elena Deacu - "...in România există 4,95 milioane de pensionari plătiţi cu pensia medie..." !?! Serios , chiar toti cei 4,95 milioane au aceeasi pensie ? Ce potriveala.... !

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările