Aproape 2.200 de clienţi ai agenţiei Omnia Turism vor fi despăgubiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teanc bani - lei - cash FOTO Adevarul

Omniasig VIG a anunţat că a avizat 2.195 de dosare de daună în cazul Omnia Turism. „Valoarea despăgubirilor va avea în vedere raportul dintre suma asigurată şi valoarea totală a prejudiciului”, a informat Omniasig VIG. În urma sinuciderii lui George Negru, patronul Omnia Turism, au rămas datorii de 7,4 milioane de euro din peste 8.300 de pachete turistice vândute pentru anul 2018.

Omniasig VIG, societatea care a asigurat firma Omnia Turism pentru riscul privind rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turist în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism, a început procesul de avizare a dosarelor de daună, rezolvând, deocamdată, 2.195 dosare de daună. 

“Reamintim că persoanele păgubite pot contacta OMNIASIG Vienna Insurance Group la numărul de call-center 021-9669 pentru avizarea daunelor şi pentru întocmirea dosarelor de daună şi completarea acestora cu documentele justificative necesare”. 

Potrivit asigur[torului, suma asigurată este de 50.000 dolari/poliţă de asigurare, în conformitate cu  prevederile legale. „Valoarea despăgubirilor va avea în vedere raportul dintre suma asigurată şi valoarea totală a prejudiciului, obţinându-se astfel un procent care va fi aplicat fiecărei solicitări de despăgubire avizată pe această poliţă”, a informat Omniasig, precizând că va face toate demersurile necesare pentru a soluţiona cererile de despăgubire în cel mai scurt timp posibil, în conformitate cu condiţiile de asigurare.

În urma sinuciderii lui George Negru, patronul Omnia Turism, au rămas datorii de 7,4 milioane de euro din peste 8.300 de pachete turistice vândute pentru anul 2018. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite