Asigurările pentru bolizi se scumpesc masiv. Categoriile de maşini pentru care RCA scade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se scumpesc cu peste 40% poliţele RCA pentru bolizi, în timp ce şoferii cu maşini mici vor plăti asigurări uşor mai ieftine.

Preţurile poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie ar putea scădea în următoarele şase luni, pentru majoritatea şoferilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat recent noile tarife de referinţă, de care trebuie să ţină cont firmele de asigurări atunci când stabilesc ce valori plătesc şoferii care încheie o astfel de poliţă în următoarea jumătate de an.

Pentru 21 de categorii de clienţi RCA, tarifele de referinţă sunt mai mici faţă de martie 2019, cu valori cuprinse între 0,2% şi 17,6%. Este vorba în general despre şoferii care deţin maşini mici, cu capacitate cilindrică sub 2.000 centimetri cubi (cmc). În schimb, în cazul a 14 categorii de clienţi RCA, tarifele cresc, cu valori care ajung până la 44%, iar majoritatea acestor categorii sunt reprezentate de maşinile cu capacitate cilindrică mare. Potrivit ASF, tariful de referinţă mediu înregistrează o scădere de circa 7%, faţă de perioada anterioară.

De exemplu, pentru un proprietar de maşină cu capacitate cilindică între 1.401 şi 1.600 cmc, cu o vârstă cuprinsă între 31 şi 40 de ani, tariful de referinţă scade cu 11%, de la 908 lei în martie 2019 la 805 lei.

ASF atrage atenţia, totuşi, că tariful mediu efectiv cu care s-au vândut poliţele în piaţă se situează sub nivelul tarifului de referinţă. Acest lucru se întâmplă pentru că mai mult de jumătate dintre autovehiculele deţinute de persoanele fizice se află încadrate în clasa de bonus maxim – B8 (şoferii care, după 8 ani, nu au înregistrat nicio daună), ceea ce înseamnă o reducere cu 50% a tarifului poliţei RCA.

„Nu putem discuta, în acest moment, despre o presiune pe preţul de vânzare al poliţelor obligatorii de răspundere civilă auto. Fluctuaţiile de tarif, pe care noi le monitorizăm permanent, sunt într-o marjă acceptabilă şi sunt fireşti pentru o piaţă liberă”, afirmă Cristian Roşu.

Bolizii, luaţi în vizor

Şoferii care şi-au asigurat bolizii nu scapă de scumpiri. De fapt, aceştia sunt cei mai afectaţi, indiferent de vârstă.

Singura componentă care a înregistrat o creştere semnificativă a fost cea a autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc, susţine Cristian Roşu.

De exemplu, pentru un tânăr cu vârsta sub 30 de ani cu un bolid, tariful de referinţă creşte de la 1.871 lei la 2.664, o majorare de peste 42%. Cele mai abrupte scumpiri sunt pentru persoanele de peste 51 de ani care deţin un bolid, pentru care tariful de referinţă creşte cu peste 44%, de la 1.299 lei la 1.877 lei, dar şi pentru cele de peste 60 de ani, pentru care tariful se majorează tot cu peste 44%, de la 1.286 lei la 1.857 lei.

Vicepreşedintele ASF: „Datorat riscului mai mare pe care aceste maşini le prezintă în circulaţie, frecvenţei daunalităţii şi a valorilor daunelor produse. Acestea fiind maşini scumpe, inclusiv piesele şi reparaţiile sunt mai mari”.

Preţuri constante pentru firme

În ceea ce priveşte tariful mediu de referinţă pentru persoanele juridice, ASF susţine nu au fost înregistrate variaţii semnificative faţă de perioada anterioară, nici pentru autoturisme, nici pentru autovehiculele de transport marfă.

Astfel, tariful de referinţă RCA pentru persoanele juridice ce deţin o maşină cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc este acum de 1.056 de lei, anterior el având valoarea de 1.058 de lei. În acelaşi timp, tariful de referinţă a scăzut pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 16 tone deţinute de firme de la 8.024 la 7.908 lei.

„Aş putea remarca faptul că pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 16 tone, tariful de referinţă a scăzut cu 1% faţă de cel din perioada anterioară”, susţine oficialul ASF.

Tarifele de referinţă au fost calculate de către o companie independentă, respectiv, Ernst & Young Assurance Services SRL, pe baza datelor statistice obţinute de pe piaţa de profil.

Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite