Aurul a atins un nou record istoric. La ce preţ a ajuns un  gram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aur

Preţul gramului de aur a atins vineri un nou record istoric, după o creştere cu încă 2,52 de lei, aceasta fiind cea de-a treia creştere consecutivă.

Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,52 de lei (0,94%), ajungând la o cotaţie de 271,0003 lei, de la 268,4712 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.

Pentru moneda europeană, BNR a afişat, vineri, un curs de 4,8375 lei pentru un euro, mai mare cu 0,16 bani faţă de cotaţia de 4,8359 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,0949 lei, în urcare cu 1,98 bani (+0,49%), comparativ cu valoarea de joi, respectiv 4,0751 de lei pentru moneda americană.

Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa francului elveţian, care a ajuns la o cotaţie de 4,4794 lei, cu 1,10 bani (-0,24%) sub cuantumul din şedinţa anterioară, de 4,4904 lei. 

Activele riscante, cum ar fi acţiunile, au crescut în ultimele luni, în urma măsurilor masive de stimulare din partea băncilor centrale şi a guvernelor, dar şi preţul metalului galben a crescut, un semn al incertitudinilor ridicate asupra efectelor pe termen lung ale crizei din domeniul sănătăţii. De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.

Pe piaţa spot uncia de aur a urcat miercuri la nivelul record de 2.030,72 dolari, în urma reducerii apetitului investitorilor pentru activele riscante. Anul acesta preţul aurului a urcat cu aproximativ 33%.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite