Românii se îmbulzesc din nou să ia credite. Împrumuturile în lei acordate populaţiei de către bănci au crescut cu peste 35% în ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creditarea a crescut doar cu 0,1% per ansamblu, deşi populaţia a luat mai multe credite, potrivit datelor BNR. Astfel, economia reală şi companiile primesc mult mai puţini bani
Creditarea a crescut doar cu 0,1% per ansamblu, deşi populaţia a luat mai multe credite, potrivit datelor BNR. Astfel, economia reală şi companiile primesc mult mai puţini bani

Împrumuturile în lei acordate firmelor şi populaţiei au avansat în aprilie cu 1,7% faţă de luna precedentă, până la 115,75 miliarde de lei, creditarea populaţiei în lei accelerând faţă de lunile anterioare, cu un avans de 2,5% faţă de martie şi de 35,5% în ultimul an, potrivit datelor publicate de către Banca Naţională a României (BNR).

În ansamblu, creditele acordate de către bănci populaţiei şi firmelor, în lei şi în valută, au avansat în aprilie cu 0,1% faţă de martie şi cu 3% comparativ cu aprilie 2015, până la 216,44 miliarde lei (48,3 miliarde euro).

Ritmul anual de creştere a creditării a accelerat faţă de perioada martie 2015-martie 2016, când a fost de 2,8%, şi a revenit la nivelul înregistrat în decembrie, de 3%, arată datele BNR.

Accelerarea creditării populaţiei a avut loc în condiţiile în care mulţi români au preferat să ia credite înainte de aplicarea Legii dării în plată, de la 13 mai.

Analiştii estimează o contracţie a creditării după aplicarea legii, în condiţiile în care băncile au înăsprit condiţiile de acordare a creditelor ipotecare standard, din cauza creşterii riscurilor de neplată a ratelor. 

Creşterea creditării a fost generată, şi în aprilie, integral de componenta în lei, în condiţiile în care împrumuturile în valută au continuat să scadă rapid.

„Creditul în lei s-a majorat cu 1,7% (1,8% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 1,7% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,8%)", se arată în comunicatul BNR. 

Astfel, creditele în lei acordate populaţiei au crescut în aprilie cu 2,5% faţă de luna precedentă, până la 57,2 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au avansat cu 0,9% în acelaşi interval, până la 58,5 miliarde lei.

Pe partea în valută, împrumuturile acordate populaţiei s-au contractat cu 1,3% în aprilie faţă de martie, până la echivalentul în lei a 51,5 miliarde lei, iar creditele în valută acordate companiilor au scăzut cu 2,2%, până la echivalentul a 49,2 miliarde lei.

În urma evoluţiei, la finalul lui aprilie, valoarea creditelor în lei a ajuns la 53,5% din valoarea totală a creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor, în timp ce creditele în valută nu mai reprezintă decât 46,5%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite