BNR lansează o serie de monede pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Naţională a României lansează monede pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia din 1989
Banca Naţională a României lansează monede pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia din 1989

Banca Naţională a României (BNR) va lansa pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o serie de monede pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Mai precis, începând cu data de 16 decembrie 2019, BNR va lansa în circuitul numismatic monede din argint şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”.

Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

Caracteristici tehnice Monede pentru colecţionare Monedă pentru circulaţie Metal/valoare nominală argint/10 lei alamă (Cu80Zn15Ni5)/    50 bani Alamă (Cu80Zn15Ni5)/          50 bani Titlu 999‰ - - Formă rotundă rotundă rotundă Diametru 37 mm 23,75 mm 23,75 mm Greutate 31,103 g 6,1 g 6,1 g Grosime la chenar - 1,9 mm 1,9 mm Calitate proof proof necirculată Cant zimţat Inscripţionat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte

 

Aversul monedei din argint prezintă un tânăr arătând semnul victoriei şi ţinând tricolorul fără stemă, simbol al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2019” şi valoarea nominală „10 LEI”.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare prezintă un tânăr arătând semnul victoriei şi ţinând tricolorul fără stemă, simbol al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2019”, valoarea nominală „50 BANI” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Aversul monedei din alamă pentru circulaţie prezintă un tânăr arătând semnul victoriei şi ţinând tricolorul fără stemă, simbol al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2019” şi valoarea nominală „50 BANI”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă o imagine din timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, inscripţia circulară „REVOLUTIA ROMANA DIN DECEMBRIE” şi anul când au avut loc evenimentele „1989”.

Tirajele sunt:

- 500 de bucăţi pentru moneda din argint;

- 50.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru colecţionare;

- 10.000.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru circulaţie.

Preţurile de vânzare sunt:

-  355,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv certificatul de autenticitate;

- 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.

Monedele din argint, monedele din alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie, cu tema 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint şi a monedelor din alamă pentru colecţionare, cu tema 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziţionării puteţi utiliza acest Formular.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite