BNR vrea să limiteze gradul de îndatorare a românilor. Ce înseamnă asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împrumuturile date persoanelor fizice cresc accelerat, iar Banca Naţională a României (BNR) ar putea trece la măsuri de limitare a creditelor date populaţiei, până la circa 35% din venituri, faţă de 70% cât se mai practică în prezent, au sugerat recent oficiali ai Băncii.

Măsura ar fi necesară pentru ca populaţia să fie ferită de riscurile viitoare, în condiţiile în care sunt aşteptate creşteri ale dobânzilor, dar şi BNR se pregăteşte să majoreze la rândul său dobânda-cheie.

Finanţarea a depăşit nivelul de semnal

Florian Neagu, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, susţine că finanţarea acordată populaţiei a depăşit de câteva luni nivelul de semnal, scrie profit.ro. Potrivit lui, băncile acordă credite cu un grad de îndatorare până la 60-65, chiar 70% la sută, astfel că nivelul creditului pentru populaţie se apropie de pragul maxim de la care BNR consideră că expunerea este periculoasă.

În aceste condiţii apar riscuri atât pentru debitori, cât şi pentru stabilitatea financiară şi economică, potrivit sursei citate, astfel că BNR s-ar gândi la posibilitatea de a limita gradul de îndatorare al populaţiei, la 35-40%.

Şi directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a arătat într-un interviu recent că BNR lucrează la un set de norme care să plafoneze gradul de îndatorare al persoanelor fizice la 55% din venituri.

Suciu: Nu suntem la pragul de alertă

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a precizat însă că s-a ajuns la un prag de semnal, iar când creditarea va ajunge la un prag de alertă BNR va impune măsuri de limitare a creditare. Cu toate acestea, încă nu am ajuns la acel nivel, a spus el, pentru Mediafax. „În ultimele trimestre am avut un ritm alert de creditare şi de aceea am ajuns la un nivel de semnal. Oamenii trebuie să ştie că nivelul actual la care dobânzile sunt foarte scăzute nu va continua la nesfârşit. Prima Casă este principalul element de creditare. Scăderea gradului de îndatorare este una dintre pârghiile care ar limita creditarea. Este cea mai eficientă, dar nu este neapărat prima”, a precizat Suciu.

Dobânzile au început deja să crească                                                  

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care băncile calculează dobânzile la credite, a urcat vinery până la 0,98% pe an. Valorile Robor sunt din ce în ce mai ridicate, analiştii avertizând recent că măsurile fiscale propuse în acest an vor duce la creşterea dobânzilor.

Robor este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.

Potrivit lui Cinteză, cum în prezent suntem cu rata dobânzii la minime istorice, „va veni un răstimp când rata dobânzii va creşte, iar serviciul datoriei se va majora semnificativ pentru cei mai vulnerabili”.

De asemenea, Iancu Guda, preşedintele AAFBR (Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România) şi lector IBR (Institutul Bancar Român), susţinea luna trecută că vor creşte ratele la bănci pentru populaţie, el aşteptându-se la o politică monetară restrictivă din partea BNR, ce va duce la majorarea Robor.

Ce consecinţe are pentru români limitarea îndatorării

Florian Neagu arată că banca centrală este îngrijorată nu numai de ritmul de creştere al creditului, dar şi de efectele majorării ratelor de dobândă asupra unor categorii de debitori.  Potrivit lui, va veni un moment când ratele de dobândă vor începe să crească, iar atunci, serviciul datoriei pentru populaţie s-ar putea majora chiar semnificativ pentru cei mai vulnerabili.

Dacă BNR limitează gradul de îndatorare, băncile vor fi obligate să dea credite care să nu depăşească 35% din venitul celor care se împrumută. Asta înseamnă că cei care vor lua un credit vor primi o sumă mai mică, însă vor avea şi rate mai mici, povara asupra lor fiind mai mică în cazul în care dobânzile se vor majora semnificativ.

Măsura a mai fost aplicată de BNR şi în 2007, pentru a contracara frenezia consumului şi a acordării de credite. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite