Bogdan Olteanu, BNR: Insolvenţa persoanelor fizice nu este bună pentru credite luate pe perioade lungi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii BNR avertizează că insolvenţa personală nu este cea mai bună soluţie pentru toată lumea
Oficialii BNR avertizează că insolvenţa personală nu este cea mai bună soluţie pentru toată lumea

Insolvenţa persoanelor fizice este bună pentru un credit luat pentru o perioada scurtă, nu pentru împrumuturile luate pe perioade lungi, pentru că în acest caz intervine executarea silită, ceea ce nu este cea mai bună situaţie pentru cei cu credite ipotecare, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unui colocviu pe tema falimentului personal.

Olteanu a mai afirmat că nu există magistraţii necesari judecării cauzelor, el completând că BNR încurajează negocieri între bănci şi clienţi pentru a uşura puterea judecătorească. De asemenea, el a mai arătat că legea irlandeză a insolvenţei persoanelor fizice este foarte groasă, tocmai pentru a prezenţa toate situaţiile sofisticate care pot apărea.

Alexandru Păunescu, directorul Direcţiei Juridice din cadrul BNR, a declarat că doreşte o lege care să fie aplicabilă şi care să lase loc la cât mai puţine interpretări.

Pe de altă parte, Răzvan Florescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine că legea nu trebuie să afecteze dreptul persoanei de a sta în locuinţa.

"Această lege este o necesitate, astfel încât clienţii să aibă dreptul de a alege. Până acolo, însă, considerăm că debitorii şi creditorii trebuie să stea la masă astfel încât să vedem dacă există clauze abuzive în contracte. De asemenea, noi credem că insolvenţă nu trebuie să afecteze dreptul consumatorilor la locuinţa personală, astfel încât atât debitorul, cât şi familia acestuia, să nu fie evacuaţi", a spus Florescu.

De asemenea, Arin Stănescu - preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR) - a acuzat bancherii că nu doresc implementarea unei legi a falimentului personal, din cauză că aceasta are debitorul în centru şi este, astfel, cu un puternic caracter social. El a demontat şi argumentele conform cărora apariţia unei astfel de legi ar duce la apariţia unui milion de dosare în instanţe, dând că exemplu faptul că în SUA sunt 350 de judecători federali şi 2,5 milioane de dosare. "În afară de ANPC şi asociaţiile consumatorilor, nimeni nu doreşte această lege. Dar trebuie să înţelegeţi că a venit sorocul, nu se poate altfel", a spus Arin Stănescu. Pe de altă parte, el a mai afirmat că legea nu rezolva riscul valutar şi nici problemele celor cu credite în franci elveţieni. De asemenea, el susţine că legea ar trebui să aibă un studiu de impact, dar că s-ar putea că legea să prevadă un termen de 6 luni până la intrarea în vigoare, timp în care să facă studiul, iar apoi legea să fie modificată "printr-o frumoasă ordonanţă de urgenţă".

În fine, el a mai apreciat că nu există în legea bugetului niciun punct care să prevadă sumele necesare pentru punerea în aplicare a legii, cum ar fi cheltuielile cu judecătorii.

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank, spune că până la solicitarea de deschidere a insolvenţei, debitorul trebuie să demonstreze că a negociat cu banca pentru ajungerea la o soluţie. De asemenea, el a spus că există şi cazuri în care cineva a făcut credit ca să îşi facă "un turn cu zece etaje".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite