Borza: Legea offshore – cine câştigă şi cine pierde
0
Deputatul neafiliat Remus Borza susţine modificările aduse de Camera Deputaţilor la legea offshore şi îi îndeamnă pe capitalişti „la muncă, nu la întins mâna”, precizând că ei „au de unde să plătească impozit statului român pe o resursă proprietate a statului român”.
„Chiar şi în anii cu un preţ reglementat de 45 lei, atât Romgaz, cât şi OMV Petrom raportau un profit de 3-5 miliarde lei fiecare. La 80-100 lei megawattul profitul trebuie să fie dublu. Deci au de unde să plătească impozit statului român pe o resursă proprietate a statului român. Aşa că îi îndemn pe capitalişti la muncă, nu la întins mâna”, arată Borza într-o opinie publicată pe site-ul personal.
Redăm integral această opinie:
„Legea offshore pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor într-o variantă modificată pe ultima sută de metri. Planurile companiilor care extrag petrol şi gaze din Marea Neagră au fost date peste cap de unele schimbări, cum ar fi impozitul pe veniturile suplimentare.
Războaiele secolului XXI se dau pe resurse. Lupta împotriva terorismului, drepturile omului, răsturnarea unor regimuri dictatoriale sunt doar pretexte. Miza reală sunt resursele de hrană şi cele minerale. Guvernele care au acces la resurse vor putea asigura securitatea socială şi prosperitatea economică a naţiunilor pe care le conduc. Dumnezeu a binecuvântat poporul român cu pământuri bogate în resurse, dar l-a năpăstuit şi cu nişte conducători laşi, lipsiţi de viziune şi curaj, dispuşi pentru a ajunge sau a se menţine la putere să vândă orice şi pe oricine. Am început prin anii 90 a vinde industria românească pe o marcă. Că doar era un “morman de fiare vechi”. Aşa au dispărut din economia românească aproape 4 milioane de locuri de muncă, mii de fabrici, uzine şi combinate. Dezindustrializarea României mai înseamnă şi un deficit de balanţă comercială de peste 12 miliarde euro anual. Adică o dependenţă sinucigaşă de importuri, adică de alte state. După ce am pus industria pe butuci, am vândut pe doi poli pământul bunilor şi străbunilor pe care l-au hrănit cu sânge şi sudoare. Şi codrii seculari ai patriei au fost puşi la pământ şi exportaţi ca buşteni sau cherestea.
„Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă în poartă”
După 2000, am trecut într-o nouă etapă de spoliere a resurselor ţării. Dacă în primii zece ani de tranziţie de nicăieri spre niciunde am vândut tot ce se putea vinde pe palierul upground, după 2000 am început să vindem pe palierul underground. În perioada 2004-2008, am vândut rezervele de petrol şi gaze din perimetrele onshore (continentale), pentru ca în perioada 2008 – 2018 să vindem rezervele de petrol şi gaze din perimetrele offshore (platoul continental al Mării Negre). Urmează rezervele de cupru, aur şi alte metale rare. După care vom ajunge ca în poezia lui Octavian Goga: Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă în poartă.
Într-o economie de piaţă, nu e neapărat o crimă când un stat îşi vinde resursele. E doar prostie. Dar e un act de trădare naţională când le vinde ieftin. Ori toate guvernele României de după 90 nu au ştiut să vândă şi să se vândă decât pe preţuri derizorii. Am fost dintotdeauna foarte voluntari când e vorba de a da, timizi, complexaţi şi umili când e vorba de a cere. În UE nu am intrat de frumoşi, deştepţi sau vrednici. Am intrat plătind un greu tribut tuturor înaltelor porţi, fie că vorbim de Marea Britanie, Germania, Austria, Franţa sau Italia. Parte din acest tribut a fost şi privatizarea către OMV a Petrom. România are o tradiţie de peste 100 de ani în extracţia şi procesarea ţiţeiului. Ambele războaie mondiale s-au dus pe petrolul românesc din Valea Prahovei. În 2004, România a cedat 51% din cea mai valoroasă companie a statului către grupul austriac OMV. Austriecii au plătit pe pachetul majoritar de acţiuni 668 milioane euro. Şi atunci, şi azi, valoarea Petrom depăşeşte 15 miliarde euro. În contul celor 600 milioane euro, OMV a preluat 306 zăcăminte petrolifere, 1.450 puţuri active de gaze, 13.856 puţuri active de ţiţei, 690 de benzinării în toată ţară, 15.000 km de conducte de transport ţiţei şi gaze, 145 de depozite petroliere şi o concesiune pe 99 de ani a unui câmpului petrolier de la Suplacu de Barcău. În 2005, în primul an de la privatizare, OMV Petrom a raportat 700 milioane euro profit. Cu alte cuvinte, încă din primul an şi-a scos banii. În zece ani, profitul declarat de către OMV a fost de 7 miliarde euro, de 11 ori mai mult decât a plătit pe pachetul de 51%. În realitate, profitul OMV Petrom, în perioada 2004 – 2017, a fost de peste 15 miliarde euro, doar că jumătate a fost externalizat înainte de a fi declarat şi impozitat în România.
Prin contractul de privatizare s-a stabilit o redevenţă de 3,5%, aplicată la un preţ fix până în 2014 de 26 de dolari/baril. În intervalul de referinţă 2004-2014, în niciun an, în nicio lună, în nicio zi, cotaţia internaţională a barilului de petrol nu a fost sub 100 de dolari. În 2008, a atins chiar un maxim de 147 dolari/baril. Problema e că nici după 2014 redevenţa din contractul cu OMV Petrom nu a fost majorată. Atât Guvernele Ponta, cât şi Guvernul Cioloş, Grindeanu, Tudose, Dăncilă au păstrat redevenţa la nivelul anului 2004. Totalul redevenţelor încasate de statul român din exploatarea tuturor resurselor ţării e in jur de 200 milioane euro anual. Şi din acest motiv, nu avem autostrăzi, şcoli şi spitale noi.
În 2008, Guvernul Tăriceanu semnează mai multe acorduri de concesiune a unor perimetre de pe platoul continental al Mării Negre. Cei mai mari concesionari sunt grupul Exxon, OMV Petrom, Romgaz, Lukoil, Black Sea Oil & Gas. În perimetrul Neptun, concesionat consorţiului Exxon – OMV, s-a descoperit un foarte mare zăcământ de gaze. Concesionarii estimează între 80-120 miliarde metri cubi. Specialiştii de la Agenţia Resurselor Minerale estimează peste 300 miliarde metri cubi. Trebuie reţinut că România consumă anual în jur de 10 miliarde metri cubi de gaze. Rezervele din acest perimetru echivalează cu consumul României pe o perioadă de 8-30 de ani. Valoarea zăcământului e între 30 şi 100 miliarde euro. Problema este cât încasează statul român de pe urma exploatării acestor rezerve. Pe Legea offshore, adoptată de Senat în februarie 2018, puţin. Foarte puţin. Pe varianta adoptată de Camera Deputaţilor, pe 9 iulie, ceva mai mult. Multinaţionalele titulare ale unor acorduri de exploatare strigă ca din gură de şarpe cum sunt jecmănite de statul român. În ultimii doi ani, preşedintele grupului OMV, reprezentanţi ai grupului Exxon şi înalţi demnitari din administraţia americană au făcut potecă la preşedintele României şi primul ministru pentru a da mai repede Legea offshore şi, evident, cu cât mai puţine taxe şi impozite. Ideal, spre deloc.
„Nu pleacă câinele de la măcelărie”
Senatul a fost foarte generos la doleanţele partenerilor strategici. Zero impozit din venituri suplimentare. Mai mult, chiar statul urma să plătească concesionarii prin restituirea impozitului pe venitul suplimentar plătit în perioada 2014 – 2018, în baza Ordonanţei 7/2013. Întreaga cantitate exploatată putea fi exportată, urmând ca populaţia, instituţiile şi economia românească să fie aprovizionată cu gaz din producţia internă şi cu gaz importat de la ruşi. Bună afacere, dar nu pentru România. Camera Deputaţilor, ca for decizional, obligă concesionarii să livreze 50% din produţie, transparent şi nediscriminatoriu, pe piaţa internă. Menţine redevenţele la nivelul anului 2008, respectiv între 3,5% şi 13%, şi impune un impozit pe veniturile suplimentare de la 30% până la 50%. Unii titulari de acorduri ameninţă Guvernul României că vor abandona investiţiile. E o vorbă la români: nu pleacă câinele de la măcelărie. Pentru că, atât în ceea ce priveşte nivelul de redevenţă şi al impozitării veniturilor suplimentare, România este competitivă. Nivelul de redevenţă este mult mai ridicat, de exemplu, la bulgari, 25%, sau la germani, între 18 – 40%. În Austria, ţara de reşedinţă a OMV, nivelul redevenţei pentru gaze e între 19 – 22%. În ceea ce priveşte impozitarea veniturilor suplimentare, Olanda are un impozit de 50%, Norvegia de 53%, Marea Britanie de 62,5%.
La muncă, nu la întins mâna!
Mai mult decât atât, legea aprobată în Parlament luni oferă un drept de deducere din veniturile suplimentare într-un cuantum de până la 60% a investiţiilor în exploatare şi producţie. Cu alte cuvinte, statul român percepe un impozit de 35-50% din doar 40% venit suplimentar. Ceea ce trebuie să înţelegem e că, până în 2013, preţul la gaze era reglementat de către ANRE, respectiv 45 lei/MWh. După dereglementarea pieţei şi liberalizarea preţurilor la gaze, preţul oscilează azi în jur de 80-85 lei MW. Chiar şi în anii cu un preţ reglementat de 45 lei, atât Romgaz, cât şi OMV Petrom raportau un profit de 3-5 miliarde lei fiecare. La 80-100 lei megawattul profitul trebuie să fie dublu. Deci au de unde să plătească impozit statului român pe o resursă proprietate a statului român. Aşa că îi îndemn pe capitalişti la muncă, nu la întins mâna”.
Se încarcă comentariile...
