Cafeneaua Coanei Europa: Francul elveţian „faţă cu reacţiunea”

Români adunaţi în Piaţa Constituţiei din Capitală pentru a solicita autorităţilor intervenţia urgenţă în criza francului elveţian FOTO Dorin Constanda

Mai deunăzi pe benzile de ştiri, informaţia că francul elveţian a ajuns sus, i-a dat palpitaţii Coanei Europa, mai precis celor ce l-au ocolit la credite pe copilul ei, Euro.

După ce s-a mai domolit zăduful cu atentatul de la Paris, după ce abia s-a mai pomenit pe ici pe colo despre anul trecut de la tragedia din Apuseni, după ce abia s-au întrezărit pe la televizor, sau pe Internet dispariţiile  ireparabile ale „doamnei de fier” a life-style-ului Christine Valmy, respectiv a inventatorului Iustin Capră, năbădăile francului elveţian au început să-i cam taie maioneza Coanei Europa şi să nu-i mai crească aluatul de la plăcinta cu răvaşe. Situaţia seamănă mai ceva cu „reacţiunea” Conului Leonida, eroul lui Caragiale, de unde am preluat sintagma din titlu. 

În România, faptul că multe vedete, mulţi politicieni au credite în franci elveţieni mai că nu a devenit zi de doliu naţional. Să înţeleg că oamenii care au credite în lei, dolari, euro sau alte valute sunt nişte îmbuibaţi, iar cei cu francii elveţieni sunt oameni ai muncii? Cel puţin asta arată discuţiile provocate de mass-media care au determinat chiar întâlniri la nivel de Guvern, Banca Naţională, luări de poziţie de genul „salvaţi-i pe cei cu credite în franci elveţieni”. 

Coana Europa ştie că Elveţia e o ţară cu veşnică neutralitate (teoretizată cam de pe la Pacea Westphalică de prin 1648, dar existentă ca atare după 1814-1815), ceea ce îi garantează un statut de infailibilitate a sistemului bancar, încă de pe vremea Templierilor. În plus, faptul că Elveţia este ţara de origine a unui Zwingly, remarcabil adept al Refomei religioase şi, implicit al liberalimsului, opus conservatorismului catolic, face ca mentalitatea acelor oameni să se fi schimbat în bine, în sensul creării unor mecanisme economice stabile descrise la noi în ţară, pentru prima oară de boierul Dinicu Golescu, în „Însemnare a călătoriei mele”, la 1824. 

Cum Elveţia e neutră (un banc celebru spune că în Elveţia nu se ascultă manele pentru că, neutri fiind nu au duşmani), e logic ca valuta ei să fie puternică şi economia stabilă. Decizia guvernului Confederaţiei Helvetice (numele oficial al ţării) de a renunţa la obligativitatea unei parităţi între francul elveţian şi Euro de 1,20 franci elveţieni la 1 Euro, a aruncat în aer bucătăria Coanei Europa. Nu doar românii au muşcat momeala francului elveţian. Au făcut-o şi comunităţi locale din state europene ca Franţa, Polonia etc. 

Elveţia doreşte să arate Coanei Europa să o lase mai uşor cu invitaţia la cafea, arătându-i mai bine să se uite în ograda grecilor care au alegeri duminică, unde extrema stângă Syriza e pe val, ceea ce anunţă furtuni şi în cămara Coanei Europa. 

Coana Europa spune, la rândul ei că grecii, ca părinţi ai democraţiei cum sunt, or să găsească ei o strategie (termenul e tot grecesc) să o scoată la liman. 

Elveţia doreşte să-şi arate stabilitatea într-un fel atât de original că le îngheaţă murăturile europenilor prin pivniţe. 

Capcana francului elveţian putea fi evitată printr-un simplu apel la istorie. Dar românii au prostul obicei să uite repede: „Caritas”, „FNI”, iar acum francul elveţian. Din păcate, nu sunt singurii, deoarece şi europenii, mult mai educaţi în domeniul economic au păţit-o. Nu se ştie cum se va termina povestea cu francul elveţian. Să fie epilogul întârziat al crizei economice mondiale, venite după avalanşa de credite date începând de prin 2007-2008, când „duduia” economia?