Capcanele acordării voucherelor de vacanţă în bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voucherele de vacanţă vor fi acordate, de anul viitor, în bani, însă această măsură va avea mai multe efecte negative care vor afecta sectorul turistic, consideră jucătorii din domeniu.

În Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor s-a aprobat pe 6 iunie modificarea Legii salarizării, cel mai important aspect fiind acela că de la 1 decembrie 2018 voucherele de vacanţă vor fi înlocuite cu bani.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat atunci: „Mai mulţi bugetari iau tichete de masă anul acesta şi, de asemenea, este o ordonanţă de urgenţă, dată de Guvernul României, în care toţi bugetarii iau un voucher de vacanţă, dar care nu este în bani, cum este anul viitor, ci este tichet. S-a rămas pe această variantă, până la începutul anului viitor, iar la începutul anului viitor urmează să se acorde şi aceste drepturi, în bani de data aceasta, nu în tichet”.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) consideră însă că „ministrul Muncii sfidează munca echipelor ANAT şi ale guvernelor anterioare”. Acestea au stabilit sistemul voucherelor de vacanţă cu mai multe principii, precum susţinerea şi creşterea turismului intern (spre deosebire de primele de vacanţă, voucherele se consumă numai în România), protejarea stării de sănătate a angajaţilor (se reduc cheltuielile cu sănătatea, se măreşte productivitatea muncii) şi reducerea evaziunii fiscale în domeniul turismului.

De asemenea, membrii Asociaţiei Hotelierilor din România (FIHR) susţin că modificările aduse Legii salarizării unitare aduc un alt blocaj şi vor avea efecte negative pentru turism. „Nu poţi să schimbi peste noapte regulile pe care asociaţiile profesionale le discută de peste patru ani şi să ai pretenţia că susţii această industrie”, spun membrii FIHR.

Ce efecte negative va avea                                                       

Potrivit ANAT, transformarea voucherelor în indemnizaţii va avea mai multe efecte negative, respectiv apariţia evaziunii fiscale ANAT susţine că aceşti bani nu se vor duce în turism, fiind dificil de urmărit 1,2 milioane de deconturi. De asemenea, măsură creează discriminare între angajaţii din sistemul privat, care primesc vouchere de vacanţă, şi cei din sistemul public, care primesc indemnizaţii în bani.

Mai mult, potrivit Asociaţiei, sistemul care în prezent funcţionează, anul trecut acordându-se vouchere de vacanţă în valoare de 10 milioane de euro, va avea două mecanisme diferite, unul pentru angajaţii companiilor private, unul pentru salariaţii instituţiilor publice.

„După părerea mea este un dispreţ total şi o lipsă totală de respect faţă de noi, cei din turism, a ministrului Muncii. Noi încercăm de ani de zile să implementăm proiectul şi doamna ministru îl aruncă în aer transformând voucherele în bani. Este o lipsă de respect şi faţă de colegul dumneaei de guvern, ministrul Turismului, care se zbate să fie aprobată acea modificare ce permite şi bugetarilor să primească vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei de persoană”, a declarat preşedintele ANAT, Alin Burcea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite