Bani

articolul anterior articolul urmator

Câţi bani vor să împrumute Finanţele în anul 2020. Necesarul de finanţare creşte, din cauza crizei

3
30 Jun 2020 06:08:01
Autor: Elena Deacu
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu FOTO gov.ro
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu FOTO gov.ro

Ministerul Finanţelor a majorat cu 33 miliarde de lei suma pe care urmează să o împrumute în acest an, pentru a finanţa deficitul bugetar, în creştere din cauza crizei, şi pentru a plăti datoriile ajunse la scadenţă.

„Necesarul brut de finanţare pentru anul 2020 se revizuieşte la suma de 120 miliarde lei, determinat de nivelul previzionat de 6,7% din PIB (cca. 72,5 miliarde lei) al deficitului bugetar, urmare a primei rectificări bugetare aprobată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2020, în sumă de circa 47,4 miliarde lei”, se arată într-un document al Ministerului Finanţelor.

La începutul acestui an, Finanţele estimau că necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de cca 86,9 miliarde lei, determinat de un nivel previzionat al deficitului de 3,6% din PIB (cca 40,6 miliarde lei), precum şi de un volum al datoriei de refinanţat în sumă de cca 46,3 miliarde lei.

Aşadar, cea mai mare sumă de finanţat va fi deficitul, în creştere semnificativă, cu aproape 32 miliarde lei, din cauza crizei.

„Ţinând cont de obiectivul limitării riscului valutar, cât şi de cel al dezvoltării pieţei titlurilor de stat, deficitul bugetar urmează să fie finanţat în mod egal atât de pe piaţa internă, cât şi de pe piaţa externă”, afirmă Finanţele.

Suma planificată a fi atrasă de pe pieţele externe prin emisiuni de euroobligaţiuni se majorează la circa 7,7-8 miliarde euro, iar cea de pe piaţa internă la circa 70 miliarde lei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Adrian Foangǎ
30.06.2020, 08:38:49

Ba nene, Citu asta mai face si altceva, in afara de a se imprumuta? ca in fiecare saptamana asta anunta alte imprumuturi. Aceasta e tactica "marelui finantist"? Pai asa, putea sa fie ministru de finante si o casnica, ca si ea stia sa se imprumute...

+1 (3 voturi)
Jupanu
30.06.2020, 08:48:23

Pi ce sa faca omule daca tre sa dea pensii votate de PSD ?

-1 (3 voturi)
Xi Richard
30.06.2020, 10:30:55

Comentariu considerat abuziv.