Bani

articolul anterior articolul urmator

Ce se întâmplă cu punctul de amendă din 2020. Anunţul Guvernului Orban

0
10 Dec 2019 13:29:00
Autor: Elena Deacu

Guvernul va îngheţa punctul de amendă pentru anul 2020, a anunţat marţi premierul Ludovic Orban, însă modul de calcul va fi schimbat în viitor, deoarece legarea lui de salariul minim „nu este soluţia care să se poată aplica”.

„Am luat decizia să facem şi noi ceea ce au făcut Guvernele anterioare, dar cu siguranţă trebuie schimbat acest sistem. Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie şi în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creşterea salariului minim. Vom aplica şi noi această soluţie, să nu creştem punctul de amendă", a declarat Ludovic Orban, marţi, întrebat dacă punctul de amendă va fi crescut odată cu creşterea salariului minim.

Premierul a precizat că măsura se va aplica pentru anul viitor.

El a mai spus că relaţia între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este o soluţie care să se poată aplica.

„S-a dovedit clar că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este soluţia care să se poată aplica, din moment ce an de an s-a îngheţat punctul de amendă, probabil trebuie calculat în alt mod”, a spus Orban.

Punctul de amendă are o valoare de 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Plafonarea la 145 de lei a punctului de amendă s-a produs în 2017 şi 2018.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările