Ce riscuri există pentru românii care lucrează în afara ţării şi nu şi-au clarificat rezidenţa fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
romani strainatate

Românii care au plecat din ţară şi nu şi-au clarificat rezidenţa fiscală pot fi subiectul dublei impuneri şi se confruntă cu riscul unei amenzi sau chiar al unui control fiscal preliminar, susţine Andreea Cosmănescu, manager în cadrul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România.

Potrivit ei, persoanele care nu-şi declară venitul global până la data de 25 mai pot primi notificări de la organele fiscale, pe baza datelor obţinute prin schimbul de informaţii cu statele membre sau ţările din afara Uniunii Europene.

„Cel puţin câteva mii, posibil şi zeci de mii de persoane pot fi în această situaţie, iar cetăţenii români cu domiciliul în România care au plecat din ţară şi nu şi-au clarificat rezidenţa fiscală pot fi subiectul dublei impuneri dacă nu se conformează cu procedurile necesare la organul fiscal competent. Acelaşi risc există şi în cazul cetăţenilor străini care au avut statut de rezidenţi fiscali în România, dar nu s-au scos din evidenţele fiscale la plecarea din ţară pentru o perioadă mai mare de 183 de zile”, arată Cosmănescu.

Ea susţine că, în condiţiile globalizării şi extinderii tranzacţiilor transfrontaliere, schimbul de informaţii a devenit o necesitate, fiind o măsură impusă şi acceptată în cadrul Uniunii Europene, cât şi în relaţia cu statele din afara Uniunii Europene, pentru combaterea evaziunii fiscale. 

„Există câteva situaţii în care contribuabilii nu pot să se conformeze procedurilor declarative anuale datorită lipsei de documente justificative, întrucât, în anumite state, anul fiscal nu corespunde cu cel calendaristic. Un astfel de caz este întâlnit de persoanele fizice care obţin venituri în Marea Britanie, unde veniturile obţinute anual sunt raportate în două declaraţii anuale (de ex. anul calendaristic 2016 este acoperit de două declaraţii fiscale din Marea Britanie: aprilie 2015 - aprilie 2016, respectiv aprilie 2016 – aprilie 2017, cu termen de înregistrare mult după termenul anual din România)”, precizează Cosmănescu.

Astfel, potrivit ei, multe persoane rezidente fiscal în România preferă să nu depună declaraţiile de venit anuale şi în ţara noastră pentru a evita emiterea unor decizii de impunere eronate ce nu pot fi contestate în timp util. În cazul de faţă, datorită lipsei documentaţiei ce reflectă impozitul pe venit plătit în Marea Britanie care trebuie recunoscut în scop de credit fiscal, evitându-se astfel dubla impunere a aceluiaşi venit în două state diferite, riscul cu care se confruntă aceste persoane include amenda pentru nedepunerea în termen a declaraţiei anuale de venit în Romania şi chiar un control fiscal preliminar pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată pentru sume ce depăşesc echivalentul a 50.000 de lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite