Bani

articolul anterior articolul urmator

Ce spune PNL despre impozitarea progresivă susţinută de PSD

1
29 Jun 2020 14:00:37
Autor: Elena Deacu
Ludovic Orban şi Raluca Turcan FOTO Mediafax/Alexandru Dobre
Ludovic Orban şi Raluca Turcan FOTO Mediafax/Alexandru Dobre

PNL susţine că nu va renunţa „sub nicio formă” la cota unică de impozitare, idee vehiculată în spaţiul public în ultimele zile de PSD.

Cota unică este este una din măsurile liberale cele mai importante, a declarat luni premierul Ludovic Orban.

„PNL apără cota unică, este una din măsurile liberale cele mai importante şi nu renunţăm sub nicio formă la cota unică”, a spus el, întrebat dacă Guvernul are în plan introducerea impozitării progresive.

Şi vicepremierul Raluca Turcan afirmă că PNL va apăra cu toată forţa cota unică de impozitare, acuzând că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, „alături de PSD 2 şi PSD 3”, vrea impozitarea progresivă a veniturilor românilor.

„PNL va apăra cu toată forţa cota unică de impozitare! Cota unică valorizează munca şi sprijină interesele angajaţilor productivi — cine câştigă mai mult plăteşte deja la stat mai mult. Din când în când, PSD se mai gândeşte cum să-i pedepsească şi să-i taxeze suplimentar pe românii care muncesc”, scrie Turcan pe Facebook.

În opinia sa, se confirmă din nou ca PSD este partidul care inventează taxe şi impozite şi care îi pedepseşte pe cei care muncesc şi care aduc plus-valoare în economie.

„Dar PSD şi sateliţii nu au cum să înţeleagă: sunt praf economic şi toate acţiunile lor din timpul guvernării dovedesc acest lucru”, conchide vicepremierul.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică seară că există discuţii în interiorul partidului, dar şi cu Pro România şi ALDE,  inclusiv pe tema introducerii impozitării progresive a veniturilor românilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Neagu
30.06.2020, 00:57:58

Pai in urma, toti injurau PSD-ul pentru aceasta varianta. Acum e buna?