Circa 85% dintre români au făcut doar achiziţii de bază de la declanşarea pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cumparaturi

Circa 85% dintre români au cumpărat doar produse care să le acopere nevoile de bază, care ţin de supravieţuire, siguranţă şi sănătate, de la decretarea stării de urgenţă, arată un studiu realizat de Aegon România în prima jumătate a lunii aprilie.

Din punct de vedere al priorităţilor emoţionale, s-a observat că majoritatea respondenţilor, 84%, s-a împărţit egal între cei cu o mentalitate orientată spre depăşirea greutăţilor şi cei care au rămas în expectativă. Astfel, rezultatele arată că aproximativ 42% dintre respondenţi s-au concentrat în această perioadă pe valori precum grijă, stabilitate şi învăţare, iar alţi 42% au adoptat o mentalitate bazată pe depăşirea obstacolelor, explorare şi divertisment, pentru a reuşi să se detensioneze.

Principalele obiective ale cercetării au inclus determinarea modului în care românii s-au adaptat situaţiei actuale, schimbările care au survenit în comportamentul lor de consum, percepţia pe care respondenţii o au cu privire la viitor, precum şi identificarea nivelului de interes pentru asigurările de viaţă.

Din aceeaşi cercetare reiese faptul că declanşarea epidemiei în România şi îngrijorarea legată de starea de sănătate şi de stabilitatea locurilor de muncă i-au determinat pe 55% dintre respondenţi să considere că este necesară încheierea unei asigurări de viaţă. Din totalul participanţilor la studiu, ideea de a avea o asigurare de viaţă a suscitat cel mai ridicat interes pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 44 ani, cu studii medii sau superioare, venituri medii sau mari şi cu copii de până în 14 ani. Astfel, 62% dintre respondenţii care provin din această categorie consideră necesară încheierea unei asigurări de viaţă. Această percepţie este împărtăşită şi de 63% dintre adulţii de vârstă mijlocie, necăsătoriţi şi fără copii.

Studiul a evidenţiat o deschidere semnificativă către cumpărarea de asigurări online şi după ridicarea restricţiilor. Astfel, 43% dintre respondenţi menţionează că ar prefera să achiziţioneze o asigurare de viaţă online. Femeile s-au arătat interesate de achiziţionarea asigurărilor online într-un procent de 48%. De asemenea, 4 din 10 respondenţi ar prefera în continuare să meargă la sediile băncilor sau brokerilor, în special bărbaţi (45%).

„Am demarat acest studiu pentru a înţelege mai bine impactul pe care pandemia COVID-19 şi perioada de stat acasă l-au avut asupra comportamentului românilor. Totul pentru a le putea oferi actualilor şi potenţialilor clienţi servicii şi produse de care au cu adevărat nevoie. Rezultatele ne-au confirmat că, momentan, românii se limitează la achiziţii care vizează produse de strictă necesitate. Mă bucură, totuşi, să văd că oamenii încearcă să rămână optimişti şi că tot mai mulţi încep să înţeleagă că suntem fragili, că viaţa aşa cum o ştiam ni se poate schimba într-o secundă şi că este important să ne pregătim cât de bine putem pentru neprevăzut. De asemenea, un alt aspect important este avântul pe care l-a luat online-ul şi care tinde să continue şi după încheierea stării de urgenţă. Cred că viitorul asigurărilor stă în simplitate şi interconexiune, în adaptarea produselor la mediul online şi în dezvoltarea platformelor şi a magazinelor online. Tocmai de aceea, în perioada aceasta am pus accentul pe promovarea www.aegonmarket.ro, magazinul nostru online de asigurări, unde principalele produse se adresează celor care sunt preocupaţi de sănătatea lor şi a celor dragi”, a punctat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

Riscurile asociate COVID-19, o preocupare pentru aproape jumătate dintre români

Un alt aspect este legat de beneficiile pe care oamenii doresc să le includă o asigurare de viaţă. Criza generată de COVID-19 a dus la apariţia unei noi nevoi: acoperirea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Astfel, circa 45% dintre respondenţi consideră că este necesar ca o asigurare de viaţă să acopere şi această eventualitate şi au declarat că vor urmări existenţa acestui beneficiu pentru o perioadă de timp mai lungă, nu doar pentru următoarele luni.

Studiul a fost realizat prin intermediul chestionarelor online, pe un eşantion reprezentativ de peste 1.000 de persoane, format din bărbaţi şi femei cu vârste de peste 18 ani, care provin din mediul urban.

În ceea ce priveşte particularităţile demografice ale eşantionului analizat, acesta se împarte astfel: 34% este reprezentat de familii tradiţionale formate din persoane de 30 - 54 ani, cu copii şi venituri mici sau medii, având studii primare sau medii; 21% din familii moderne constituite din adulţi căsătoriţi sau divorţaţi de 25 - 44 ani, cu studii medii sau superioare şi venituri medii sau mari şi având în grijă copii de până în 14 ani; 19% familii formate de persoane pensionate de peste 55 ani, din toate categoriile de venit şi de studii, ai căror copii nu mai locuiesc cu ei; 10%, mileniali (18 - 30 ani) fără o relaţie stabilă, cu studii superioare sau care încă studiază şi care au venituri diverse; 10%, tineri profesionişti (25-35 ani) căsătoriţi sau aflaţi în relaţii stabile, fără copii, absolvenţi de studii superioare şi având venituri medii sau mari; iar 6% reprezintă adulţi de vârstă mijlocie (35 - 55 ani), care nu sunt implicaţi într-o relaţie stabilă, nu au copii şi fac parte din toate categoriile de venit şi educaţie.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite