Clauze abuzive apar şi în contractele de leasing. Reclamaţiile au început să curgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani se poate observa o creştere a numărului debitorilor care invocă în faţa instanţelor de judecată dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, existenţa acestora în cadrul contractelor de leasing, atunci când li se solicită plata unor sume de bani calculate în conformitate cu clauzele contractuale, arată specialiştii companiei Avestis International, profilată pe recuperarea de creanţe şi de bunuri.

În marea majoritate a cauzelor, această practică este folosită ca un mijloc de tergiversare şi sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Mai trebuie amintite litigiile în care, din oficiu, instanţele de judecată invocă dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, unele dintre acestea direct în recurs sau apel, încălcând astfel principiul dublului grad de jurisdicţie.

Ce clauze sunt incriminate

„De regulă sunt criticate clauzele penale prin care debitorul este obligat la plata penalităţilor de întârziere şi a daunelor interese, ca urmare a rezilierii contractului de leasing din culpa exclusivă a acestuia din urmă, fiind cuantificate prin diferenţa de capital finanţat şi nerestituit – valoarea ratelor rămase până la finalul contractului de leasing şi a lipsei de folosinţă cu privire la facturile emise şi neachitate.
Astfel, unele instanţe au apreciat ca fiind abuzivă clauza penală care dă dreptul finanţatorului de a solicita plata penalităţilor de întârziere stabilite în contract, apreciind că ar fi excesivă în raport de rata dobânzii de referinţă comunicată de BNR, obligând consumatorul la plata unor despăgubiri exagerat de mari comparativ cu prejudiciul suferit de comerciant“, a declarat Cristina Cornaci, Business Manager în cadrul Avestis International.

Această companie are ca obiect de activitate recuperarea de creanţe şi bunuri, printre serviciile oferite aflându-se şi reprezentarea în litigiile ce decurg din derularea sau executarea contractelor de leasing.

„În alte cauze însă, instanţele au dat întâietate principiului disponibilităţii, constatând obligativitatea respectării clauzelor contractuale, acestea având forţa unei legi faţă de părţile contractului, arătând că respectiva clauză penală are menirea de a determina utilizatorul să îşi respecte obligaţiile asumate, acesta având posibilitatea de a evita penalităţile de întârziere prin plata la termen a sumelor datorate, clauza neinstituind un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor“, a arătat Cristina Cornaci.

Unele instanţe dau soluţii contradictorii

De asemenea, „soluţiile instanţelor de judecată sunt contradictorii şi neunitare şi în ceea ce priveşte clauza penală care dă dreptul finanţatorului de a solicita daune interese, reprezentând diferenţa de capital finanţat şi nerestituit, respectiv ratele de leasing rămase neachitate până la finalul contractului, ca efect al rezilierii acestuia“.

„Unele instanţe au apreciat că o asemenea clauză penală nu are caracter abuziv, deoarece nu ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în condiţiile în care finanţatorul scade suma obţinută în urma valorificării bunului către o terţă persoană, solicitând doar diferenţa.
Finanţatorul a acordat finanţarea pentru bunul solicitat de debitor, l-a achiziţionat, după care i-a cedat acestuia folosinţa, urmând ca prin plata ratelor de leasing să îşi recupereze această investiţie.
În contextul în care contractul a fost reziliat din culpa exclusivă a debitorului, societatea de leasing nu îşi recuperează această finanţare, fiind îndreptăţită să o impute acestuia.
Pe de altă parte, alte instanţe de judecată au considerat că această clauză este abuzivă, deoarece bunul dat în leasing a fost predat de către utilizator finanţatorului, neemaiexistând obligaţia de a mai plăti vreo sumă de bani“, a mai spus Cristina Cornaci.

Aşadar, jurisprudenţa română nu este constană, instanţele judecătoreşti pronunţând soluţii contrare la situaţii juridice identice.

Patru din zece litigii sunt pe clauze abuzive

În anul 2014, în 38% din totalul litigiilor gestionate de avocaţii colaboratori ai companiei Avestis International a fost invocată existenţa clauzelor abuzive, aceasta fiind sesizată de către debitori sau de către instanţă, din oficiu. Numărul acestor cazuri  este în creştere faţă de anul precedent, cu aproximativ 25%.

„Mai trebuie precizat că, în marea lor majoritate, instanţele de judecată din România acordă prioritate principiului libertăţii contractuale şi aplică interpretarea legii în concordanţă cu întelegerea părţilor.
De asemenea, peste 80% din litigiile în care se invocă existenţa clauzelor abuzive în contractele de leasing, sunt finalizate cu soluţii de respingere a cererilor ca neîntemeiate“, a încheiat managerul companiei.

Avestis International este o companie cu capital privat, specializată în oferirea serviciilor de reposesie bunuri şi recuperare creanţe, prin mijloace amiabile şi judiciare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite