Consiliul IMM-urilor, despre rectificare: S-au luat bani de la IMM-uri pentru că programele dedicate au fost gestionate prost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNIPMMR pferă câteva soluţii pentru ca programele dedicate IMM-urilor să fie gestionate mai bine
CNIPMMR pferă câteva soluţii pentru ca programele dedicate IMM-urilor să fie gestionate mai bine

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi MIjlocii din România (CNIPMMR) se declară dezamăgiţi de faptul că bugetul pentru IMM-uri a fost diminuat după actuala rectificare şi atrag atenţia că mai multe programe de finanţare nu au fost lansate sau au fost lansate târziu în acest an, iar unele au avut un număr mic de aplicanţi, din cauza modificării procedurilor.

Potrivit proiectului de rectfiicare bugetară, după analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată peparcursul primelor nouă luni ale anului, bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se diminuează cu 35,4 milioane lei reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi programele de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii, scrie într-un comunicat al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi MIjlocii din România (CNIPMMR).

CNIPMMR îşi exprimă dezamăgirea pentru diminuarea bugetului alocat programelor destinate IMM-urilor, având în vedere valoarea scăzută a acestor finanţări şi număr mic de potenţiali beneficiari, raportat la numărul de IMM-uri care au nevoie de susţinere prin aceste programe, mai scrie în comunicat.

CNIPMMR consideră că principalele cauze care au condus la diminuarea bugetului pentru programele destinate IMM-urilor, în anul 2016, sunt următoarele aspecte:

a) Programul pentru Incubatoarele de afaceri nu a fost implementat;
b) Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii -TIMM 2016- nu a fost implementat;
c) Programul SRL-D pentru anul 2016, din cauza modificării procedurii de implementare a avut un număr de 247 aplicanţi admişi la finanţare, raportat la numărul de 501 posibili aplicanţi conform bugetului;
d) Toate programele au fost lansate târziu, respectiv în a doua jumătate a anului 2016, fapt care dus la imposibilitatea implementării proiectelor asumate de aplicanţi, mulţi dintre aplicanţi renunţând la acestea;

„Problemele apărute în implementarea programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea în primele 3 luni ale anului a tuturor procedurilor, astfel aplicanţii având timp să implementeze planurile de afaceri asumate. De asemenea, trebuie efectuate modificări pe unele proceduri, privind condiţiile de implementare”, este citat Florin jianu, preşedinteleCNIPMMR, în comunicat.

„De exemplu, în cazul programului pentru intreprinzătorii debutanţi - SRL-D, ca şi în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START, s-a introdus condiţia ca beneficiarul să facă dovada achitării integrale a cheltuielilor efectuate, acest lucru fiind deosebit de greu derealizat pentru un întreprinzător debutant care nu dispunea de sumele necesare pentru asigurarea finanţării planului de afaceri”, remarcă acesta.

Şeful CNIPMMR propune ca în anul 2017, programele să fie lansate în prima parte a anului, fiind necesară şi o evaluare a ratei de succes pentru anumite programe din anul 2016.

„Programul pentru dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă care a avut succes în anul 2016, trebuie să aibă un buget mărit. Dorinţa noastră ar fi fost ca şi în acest an bugetul programului de comerţ să fie mărit prin redistribuirea sumelor de la proiectele care nu au reuşit să consume întregul buget sau nu au mai fost lansate, evitându-se ca sumele destinate antreprenorilor să fie pierdute”, spune Jianu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite