Bani

articolul anterior articolul urmator

Cresc contribuţiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea vechimii

7
21 Jan 2021 09:01:49
Autor: Afrodita Cicovschi

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul salariului minim se vor modifica, prin notificarea asiguratului.

Concret, CNPP informează că  începând cu data de 13 ianuarie 2021 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.300 lei.
 
În cazul asiguraţilor care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
 
În consecinţă, începând cu data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ este de 2.300 lei.
 
Având în vedere că, potrivit legii, contribuţia pentru pensii este de 25% din salariul brut, înseamnă că aceasta se va majora de la 558 de lei (prin rotunjirea făcută de CNPP pentru suma de 557,5 lei, cât era anul trecut) la 575 de lei pe lună. Adică 17 lei în plus în fiecare lună.
 
„Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că, din iniţiativa casei teritoriale de pensii,  toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 2.300 lei se vor modifica, prin notificarea asiguratului”, a informat CNPP.
 
Majorarea salariului minim pe economie are efecte şi asupra sumelor necesare la cumpărarea vechimii.
„De asemenea, salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 2.300 lei se va utiliza şi în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza O.U.G. nr. 163/2020 începând cu data de 13 ianuarie 2021.
 
Noua valoare de 2.300 lei nu are implicaţii în ceea ce priveşte contractele de asigurare socială ce au fost încheiate până la data de 13 ianuarie 2021, în temeiul O.U.G. nr. 163/2020”, notează casa de pensii.
 

Cât costă cumpărarea vechimii

 
În toamna anului trecut, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, a fost  reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani. 
 
Încheierea unui astfel de contract, pentru cumpărare retroactivă a vechimii pe o perioadă de maximum 6 ani,  poate fi solicitată numai în perioada 28.09.2020-31.08.2021. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, anunţa atunci CNPP.
 
„Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi numai pentru perioade anterioare. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se mai arată în ordonanţă.
 
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. 
 
Pentru anul 2020, valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată utilizat la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate a fost de 2230 lei, respectiv o sumă minimă lunară de plată de 558 lei.
 
Cum din 13 ianuarie salariul minim brut pe ţară a fost majorat la 2.300 de lei, rezultă o sumă minimă lunară de plată de 575 de lei, respectiv 6.900 lei pentru cumpărarea unui singur an de vechime şi 41.400 de lei pentru cumpărarea a 6 ani de vechime.
 
Suma este considerabil mai mare decât cea percepută anul trecut pentru cumpărarea a 6 ani de vechime în muncă, diferenţa fiind de 1.224 lei.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Constantine Constantine
21.01.2021, 09:17:04

Cresterea aritmetica se transforma in crestre geometrica.Insa guvernantii nu sesizeaza , asta indiferent de cine a fost la guvernare. Asa se face ca odata cu cresterea salariului prin procente identice se va ajunge la minimul pe economie la 5000 lei/luna iar la cel maxim la incredibila suma de 60000/ luna daca se pastreaza ecartul dintre salarii (actual de 1/12). Iar acest lucru va antrena sume considerabile la plata pensiilor iar cind se va calcula punctul de pensie diferenta va fi uriase.Sistemul actual e gindit special pentru cei cu parale multe si nu se poate face ceva daca legea nu se schimba.

0 (8 voturi)
Ludwig
21.01.2021, 09:17:36

PAi si cine da 42 mii lei pentru 6 ani vechime ce in final va avea tot o pensie de mizerie?

+5 (7 voturi)
Bula cel mititel
21.01.2021, 09:40:02

Interesanta descoperire. Chiar ca trebuie sa fii mare matematician ca sa-ti dai seama ca marirea salariului inseamna automat cresterea sumei pentru contributie, aceasta fiind calculata procentual. Bravos, IQ-ul e in crestere...usoara...

+1 (1 vot)
m wakki
21.01.2021, 10:27:04

dar cât costă ca să cumperi o pensie specială, de vreo zece mii de euro pe lună ? cu ieșire la pensie la 40 de ani, bineînțeles

+5 (5 voturi)
Matei Basarab
21.01.2021, 10:35:12

Acolo este altfel calculul. Unii au cate 3 pensii speciale.

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările