Criza francului elveţian şi războiul în Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginaţi-vă cazul elveţian multiplicat de zeci şi zeci de ori, pe pieţe monetare sau de bunuri, de un stat european sau altul, în numele interesului propriu.
Imaginaţi-vă cazul elveţian multiplicat de zeci şi zeci de ori, pe pieţe monetare sau de bunuri, de un stat european sau altul, în numele interesului propriu.

Dacă vrem un exemplu perfect despre ce pot face astăzi politicile naţionale înguste în Europa, atunci nu avem decât a privi la criza francului elveţian.

Elveţia este, într-un fel, victima propriului succes, atunci când pieţele financiare au văzut în franc un refugiu sigur pe timpul crizei financiare. Destui erau gata să parieze atunci sume frumuşele pe prăbuşirea eurozonei.

Elveţia a acţionat individual şi atunci când a menţinut artificial nivelul monedei, şi atunci când a dat drumul la chingi – a făcut-o strict în conformitate cu interesul naţional.

Teoretic, elveţienii sunt azi mai bogaţi – pentru o sută de franci ei pot avea mai muţi euro sau dolari decît săptămâna trecută.

Dar şi sectoare întregi ale economiei elveţiene au acum de suferit. Exportatorii, de exemplu sau industria turistică – preţurile în Elveţia au crescut mult, raportate la euro şi la celelalte monede europene. Iar majoritatea vizitatorilor Elveţiei vin din Uniunea Europeană.

Imaginaţi-vă acum o Europă a monedelor naţionale, a politicilor ţinând cont numai de interesul naţional. Un interes care se apără fără a ţine seama de interesul celorlalţi, ba, chiar împotriva acestora. În definitiv, este o Europă aşa cum vor sa ne-o zugrăvească euroscepticii din Marea Britanie, din Franţa, din Austria sau de prin alte părţi.

În anii şaptezeci sau optzeci putea funcţiona. Azi însă vorbim despre o Europă în care tranzacţiile transfrontaliere, cu bunuri sau cu produse financiare, au crescut exponenţial, odată cu dezvoltarea pieţei unice.

Extrem de puţine produse, dintre cele cu un anumit grad de sofisticare, mai provin azi dintr-un singur stat membru. De pildă, multe dintre piesele unei maşini germane sunt, în realitate, fabricate în România.

Iar daca vorbim despre credite, accesul la împrumuturi în valute străine era, cu decenii în urmă, un apanaj al firmelor sau al persoanelor cu foarte mulţi bani.

Azi, te duci la banca din colţul strazii şi, dacă ai curaj, iei un credit în franci eleveţieni sau în cine ştie ce altă monedă. Să nu vă mire dacă într-o bună zi vi se va propune unul în yuani chinezeşti!

Efectele unor mişcări bruşte pe pieţele financiare sunt cu mult mai profunde azi decât în Europa statelor-naţiune. Ne place sau nu, trăim într-o Europă şi într-o lume a interdepenţelor.

Imaginaţi-vă acum o Europă lipsită de reguli europene. O Europă în care doar politicile naţionale contează şi în care orice stat, nu doar neutra Elveţie, ar putea da o lovitură pe pieţe, doar fiindcă aşa îi dictează interesul naţional – s-ar juca cu paritatea monedei sau ar pune bariere pentru anumite importuri sau exporturi.

Imaginaţi-vă cazul elveţian multiplicat de zeci şi zeci de ori, pe pieţe monetare sau de bunuri, de un stat european sau altul, în numele interesului propriu.

Imaginaţi-vă apoi cam în ce fel ar putea răspunde celelalte guverne, în numele, interesului LOR naţional, atunci când îşi vor vedea cetăţenii afectaţi – mai bine zis, când liderii îşi vor vedea ameninţată poziţia în sondaje şi la urne. Nimic nu ar mai fi garantat, în afară de haos.

Acum câţiva ani, în plină criză a monedei euro, un ministru de finanţe polonez, Jan Rostowski, făcea furori atunci când afirma, sub cupola Parlamentului European, că o prăbuşire a monedei comune va însemna război în Europa următorului deceniu.

Declaraţia aceea a năsut dezbateri aprinse în Europa (mai puţin la noi, desigur). Poate ar fi cazul să ne mai gândim...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite