Cine a pierdut pariul pe cursul valutar
0
Ziua de 1 octombrie 2013 e deja trecut. E istorie. Consemnările despre întâmplările din această zi sunt sumare. Nimic spectaculos nu s-a petrecut la 1 octombrie 2013. Dacă, la ora 13, Banca Naţională ar fi anunţat un curs valutar care să fi marcat o depreciere drastică a leului, ei da, ce vâlvă ar fi ieşit. Pentru că o depreciere drastică a leului (adică o apreciere substanţială a monedei euro) ar fi condus la o creştere a accizelor.
Căci accizele din anul viitor vor fi calculate în raport cu nivelul euro de la 1 octombrie 2013. Şi atunci, cu pariul câştigat ar fi început bombardamentul asupra Băncii Naţionale, care ar fi fost acuzată că, pactizând cu Ministerul Finanţelor, a manipulat cursul, facilitând creşterea nivelului accizelor. Asta ar fi însemnat preţuri mai mari la produsele accizate, în primul rând la benzină. Aşa însă, cu pariul pierdut, mai greu să ataci Banca Naţională.
Cursul de schimb e al pieţei valutare
De ani buni, cum se apropia prima zi bancară din luna octombrie, se şi înteţea zarva pe piaţa zvonurilor. Aceleaşi poveşti au fost depănate toamnă după toamnă. Şi anume, că BNR ar juca pe cartea Ministrului Finanţelor, care în goana după venituri mai mari la buget îşi doreşte bani mai mulţi din accize. Iar bani mai mulţi pot să vină numai dacă pe piaţa valutară, în prima zi bancară din octombrie, euro este mai scump în raport cu leul. Pariul e acelaşi în fiecare an: „Va provoca BNR căderea leului cu gândul ascuns de a ajuta Ministerul Finanţelor să strângă mai mulţi bani din accize?
Adevărul este că n-a fost an în care, în prima zi bancară din octombrie, aprecierea sau deprecierea monedei naţionale, faţă de euro, să nu stârnească nenumărate comentarii, dispute, supărări. Fără să fie luat în seamă raportul cauze-efecte. Şi fără să i se dea vreo atenţie faptului că nu Banca Naţională, ci piaţa valutară „dictează” cursul. Pentru că Banca Naţională, chiar şi atunci când intervine pe piaţa valutară, nu atacă direct cursul de schimb. Piaţa valutară, având libertate de mişcare, dă naştere unui curs ce exprimă, în fiecare zi, raportul cerere-ofertă. Şi nu e vorba de niciun curs de referinţă, cum se afirmă uneori eronat. Cursul de referinţă a murit. Actualul curs nu este nici „de referinţă”, nici „un curs valabil” într-o zi sau în altă zi, ci este un curs informativ. Un curs al pieţei libere. Dacă agenţii economici vor să se ghideze după acest curs, sunt liberi s-o facă. Pot încheia chiar contracte de vânzări în rate. Şi chiar dacă Ministerul Finanţelor îi obligă să utilizeze cursul publicat de BNR în înregistrările contabile, semnificativ este faptul că BNR nu obligă pe nimeni să practice acest curs. Nici măcar pe dealerii de pe piaţa valutară, cărora nu li se cere ca dimineaţa, când încep negocierile, pe ecran să-şi afişeze cursul comunicat de Banca Naţională cu o zi înainte. Şi nici nu urmăreşte calendarul Ministerului Finanţelor Publice, pentru a-i racorda mişcările cursului. N-ar putea s-o facă chiar dacă ar vrea. Fiecare bancă ţine cont de realitatea ei, de realitatea de pe piaţă, de realitatea din economie. Iar cursul reflectă zilnic toate aceste mişcări. Fără a fi rupt de câţiva indicatori economici, cum ar fi deficitul balanţei comerciale, deficitul bugetar, rata inflaţiei, productivitatea, eficienţa. Dar asta într-un timp ceva mai lung. Zilnic, contează însă temperatura ofertei de valută, în punctul de împăcare cu cererea de valută.
Leul şi piaţa
În 2007, primul an al României în Uniunea Europeană, disputele s-au aprins rău de tot. Era dat ca sigur faptul că Banca Naţională, din dorinţa de a ajuta statul să câştige mai mulţi bani din accize, va interveni să deprecieze leul. Pe ce se baza zvonistica? Pe un calcul simplist. Spun normele că accizele se calculează în euro şi se încasează în lei? Spun! Apoi, e adevărat că BNR are interes să întărească euro, pentru ca statul să încaseze mai mulţi lei din accize? E adevărat! Scoasă din pălărie, această judecată a produs supraîncălzire pe piaţa dezbaterilor. Numai că piaţa are curgerea ei firească. În ziua în care, potrivit cutumei, cursul se ia în calcul la stabilirea accizelor, leul s-a întărit brusc. Piaţa zvonurilor a amuţit.
Leul se întărise pentru că asta a fost realitatea pieţei. Cursul îl face piaţa. Cu cererea şi oferta, dar şi cu presiunile din economie. Venise şi în toamna lui 2007 un uşor şoc inflaţionist, cum fusese cel din august, erau aşteptate şi altele specifice sezonului de toamnă-iarnă, dar nu exista niciun fel de teamă că ar putea să fie de lungă durată şi de mare intensitate. Băncile se băteau între ele pentru a atrage agenţii economici şi populaţia, care să vină cu bani în conturile lor şi să participe la schimburile operate de ele pe piaţa valutară. Lei şi valută. Asta nu însemna că băncile stabileau (cum nu stabilesc nici astăzi) cursurile după bunul plac al clienţilor. Sau după bunul plac al băncilor. Şi nici după bunul plac al Băncii Naţionale. Realitatea pieţei a făcut cursul.
În 2011 însă, pariul părea să fi fost câştigat de criticii Băncii Naţionale. În 3 octombrie, prima zi bancară din a zecea lună a anului 2011 leul pierduse teren faţă de prima zi bancară din octombrie 2010 când deprecierea monedei noastre a fost consistentă: de la 4,2672 la 4,3222. Nu a mai contat că în prima zi bancară din octombrie, faţă de ultima zi bancară din septembrie, leul s-a apreciat de la 4,3533 la 4,3222. Banca Naţională a fost învinuită că a făcut jocul Finanţelor. Iar voci din clasa politică au afirmat chiar că „BNR face un joc periculos prin decizia de a creşte artificial cursul euro”. Dar nu era niciun fel de joc, nici periculos, nici nepericulos. Pe piaţa noastră valutară ajunsese o undă de şoc ce se propagase în zona din centrul şi estul Europei. Între 10 şi 30 septembrie, în regiunea europeană în care sunt cuprinse România, Polonia, Cehia şi Ungaria, au avut loc deprecieri majore ale monedelor. Semn că oferta de euro a fost mai restrânsă în această zonă, investitorii încercându-şi norocul prin alte zări ale lumii. Este semnificativ, în acest sens, cum anume s-au mişcat valutele în regiune: zlotul polonez s-a depreciat cel mai mult, cu 10 la sută; forintul unguresc s-a depreciat cu 8 la sută; coroana cehă, care înainte de 10 septembrie se apreciase ceva mai mult, a pierdut două procente din aprecierea câştigată; în vreme ce leul românesc s-a depreciat numai cu… 2 la sută. În ziua de 3 octombrie, ziua în care cursul a fost luat în calculul accizelor, oferta de valută din regiune a crescut brusc şi toate cele patru monede s-au apreciat. Inclusiv leul. Deprecierea a fost însă sub nivelul cursului din prima zi bancară a lui octombrie 2010. Aşa că până şi în acest caz, cursul în care pariul cu Banca Naţională părea câştigat, el fusese de fapt pierdut. Mai exact, îl câştigase Banca Naţională.
Argumente contra zgomot
Este deja notoriu faptul că Banca Naţională, dincolo de atribuţiile pe care le îndeplineşte, de autoritate a statului responsabilă cu politica monetară şi valutară, cu autorizarea, reglementarea şi supravegherea instituţiilor de creditare, s-a afirmat ca o puternică şcoală de cercetare şi de gândire economică. De ani de zile, de mai multe ori pe lună, aici au loc dezbateri (şi subliniez: publice) în care sunt analizate teme de importanţă cardinală pentru societatea românească. La aceste dezbateri BNR invită toate canalele mass-media, specialişti din bănci, din cercetare, din mediile academice şi din afaceri. Specialiştii din BNR care participă la aceste dezbateri (guvernatorul, ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, directorii, consilierii şi alţi experţi) exprimă opinii avizate şi fac analize profunde. Contribuind astfel la mai buna înţelegere şi soluţionare a problemelor care frământă întreaga societate. Cei care întreţin cursa pariurilor privind mişcarea cursului de schimb, acuzând Banca Naţională de manipulare, nu vin niciodată la aceste colocvii. De altfel, nici nu-i interesează argumentele. Îi interesează doar zgomotul.
Argumentele sunt însă convingătoare. Anul 2012 a fost identic cu 2011. Leul s-a apreciat, în prima zi bancară din octombrie, faţă de ultima zi din septembrie. Ceea ce înseamnă că moneda euro a fost mai ieftină. Dar, ca şi în 2011, aprecierea leului a fost sub nivelul anului precedent. Accizele au crescut, dar nu atât de mult ca în cazul în care leul s-ar fi depreciat atât sub nivelul anului precedent, cât şi sub nivelul zilei precedente.
Iată însă că, în acest an, pariul a fost pierdut total. Pariul cu Banca Naţională. La 1 octombrie 2013, faţă de ziua de 30 septembrie, aprecierea leului a fost semnificativă: de la 4,4604 la 4,4560. Şi în acelaşi timp, a fost înregistrată şi o apreciere importantă faţă de anul trecut: de la 4,5178 la 1 octombrie 2012 la 4,4560 la 1 octombrie 2013. Accizele vor fi deci mai mici de-a lungul anului viitor. Dar nu de la cursul de schimb aşteaptă Ministerul Finanţelor mai mulţi bani la buget. Ci de la mai mult PIB.
În fapt, Ministerul Finanţelor, atunci când stabileşte cuantumul accizelor în anul următor, ia în consideraţie cursul BCE. Un curs calculat de BCE în baza datelor culese direct de pe piaţa valutară românească. Şi cum între cele două cursuri, cel al BCE şi cel al BNR, diferenţele sunt minime, cauzate de diferenţa de două ore între momentele când se culeg datele, concluzia e limpede: BNR nu jonglează cu cursul valutar.
Se încarcă comentariile...
