Cum ne-a prins criza: Datoria externă a crescut la peste 110 miliarde euro. Investiţiile străine s-au prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Naţională a României
Banca Naţională a României

Debutul crizei a prins România cu o datorie externă de peste 100 miliarde euro, din care 40% era datorie a statului, cu investiţii străine în scădere puternică şi cu un deficit major al balanţei de cont curent, arată datele publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Datoria externă a România se ridica la finalul lunii februarie la 110,62 miliarde euro, în creştere cu 4,74 miliarde euro faţă de finalul lunii ianuarie. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 77,9 miliarde euro la 29 februarie (70,5 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,9 la sută faţă de 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 29 februarie nivelul de 32,62 miliarde euro (29,5  la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,2 la sută faţă de 31 decembrie 2019. Datoria publică se ridica la finalul lunii februarie la 44,12 miliarde euro, ceea ce reprezintă circa 40% din totalul datoriei externe.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie-februarie 2020, un deficit de 325 milioane euro, dublu comparativ cu 176 milioane euro în perioada ianuarie-februarie 2019. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 240 milioane euro, balanţa  serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 123 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 88 milioane euro,  iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 126 milioane euro. 

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au prăbuşit la 409 milioane euro, comparativ cu                     1,404 miliarde euro în perioada ianuarie – februarie 2019. Din acestea, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite