Cum se rezolvă deficitul naţional: să hăituim oameni

M-a poprit ANAF sector 4, pentru un lung pomelnic de datorii, numite titluri executorii. Lasă că majoritatea sunt de 23 sau 38 de lei, de prin anul de graţie 2012. Suma cea mai mare, trei sferturi din poprire, e pentru un titlu executoriu anulat definitiv de instanţă cu două zile înainte de poprire.

Aproape jumătate din veniturile României (bugetul consolidat), conform execuţiei bugetare pe ianuarie-octombrie, provine din impozitul pe salarii, impozitul pe alte venituri ale persoanelor fizice şi contribuţiile aceloraşi persoane fizice. 

Pe locul doi ca pondere sunt încasările din TVA – dar, ce să vezi, România are o rată de colectare a taxei pe valoare adăugată absolut ridicolă. Asta, deşi a tot micşorat TVA-ul, ca să încurajeze faimoasa conformare voluntară, adică disponibilitatea lumii de a-şi plăti neforţaţi datoriile. Iar bugetul ăsta, la care banii se adună cel mai mult de la salariaţi şi alţi oameni, e aproape, aproape să reprezinte un procent mai mic în PIB decât bugetul Irlandei – care e paradis fiscal (are unele taxe 0). 

Şi deficitul pluteşte atât de aproape de cei 3% la care ţipă Uniunea Europeană, că dl Teodorovici pune şaua pe dl Mişa şi dl Mişa dă circulare prin ANAF să rezolve ceva cu faimoasa colectare. De unde? Cum de unde? De la ăia care dau deja jumătate din venituri, de la plătitorii captivi: de la persoanele fizice. Tot ce pot găsi de pe câţi ani în urmă găsesc - pentru că, de fapt, nici oameni n-au prea mai rămas, cele mai sigure vaci de muls la buget, salariaţii, sunt tot mai puţini (cine n-a emigrat s-a „flexibilizat” post-2011: România are cel mai mare procent de lucrători independenţi raportat la salariaţi din UE, mai exact, 1 lucrător independent la 3 salariaţi). Banii trebuie strânşi repede, iar marile firme au know-how şi avocaţi scumpi şi buni.

Dar omul? Omul e mic. Omul nu are bani de avocaţi şi nu-i place prin tribunale. Omul nu are timp şi nervi şi poate nu ştie cum se calculează taxa de timbru, ce-i aia contestaţie la executare, cum se consemnează o garanţie pentru suspendarea executării silite. Că dacă plăteşti taxa de timbru prin online banking trebuie să te duci cu ordinul de plată printat la bancă, să ţi-l ştampileze şi semneze, că altfel nu e valabil. Omul nu are de ce să ştie toate astea.

E colectare la „hai că poate merge“. Haiduceală la vrăjeală, bazată pe convingerea că „persoanele fizice“ preferă mereu să plătească şi nu să se judece. Am câştigat procesul cu ANAF, pe ceva din 2012 ce nici în ziua de azi nu ştiu ce reprezintă, concret, doar că însuma peste 500 de euro, de la primul termen al procesului – ANAF n-a fost în stare să-şi trimită punctul de vedere (întâmpinarea) în cele 25 de zile legale. Iar după ce s-a dat hotărârea, ANAF nici măcar nu a făcut apel. Ce-a făcut a fost ca, la două zile după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă pentru că ANAF nu a contestat-o, să-mi poprească toate veniturile prezente şi viitoare în contul... datoriei desfiinţate de judecătoare.

Cam asta e definiţia expresiei „cu japca“. Pentru că deficitul trebuie salvat. Pentru că „persoana fizică“ trebuie învăţată să accepte şi să nu protesteze, să creadă şi să nu cerceteze cînd Statul, dl Teodorovici şi dl Mişa îi cer să-şi aducă obolul la scoaterea naţiunii din previzibilul rahat al colectării de paradis fiscal care nu e paradis fiscal.

A, şi să nu uităm: toţi, dar toţi oamenii cu venituri din drepturi de autor şi prestări de servicii ocazionale (la aceste venituri, impozitul se reţine la sursă) care au făcut prostia cosmică să-şi depună declaraţia de venit pe 2017, aşa cum le cerea Codul fiscal din 2017, s-au trezit cu decizii de impunere că mai au de plătit o dată impozitul de-l plătiseră deja anul trecut. Pe la diverse telefoane de „asistenţă a contribuabilului“, diverşi angajaţi ai ANAF se jură că ştiu că e o „problemă de sistem“ care se va repara – doar că, desigur, de o lună de zile de când le-au parvenit oamenilor aceste decizii (de emis, sînt emise din iulie), nu s-a rectificat nimic şi nu s-a răspuns la nicio contestaţie. De altfel, la cea mai mare parte a contestaţiilor persoanelor fizice, ANAF nu răspunde.

Am un acut sentiment că vreo 10.000 (minim) de proşti îşi vor mai plăti o dată impozitul, numai să nu ajungă la tribunal, la grefieri, la taxe de timbru etc. Şi să salveze deficitul.