Bani

articolul anterior articolul urmator

Românii cu credite în franci mai au de aşteptat: Curtea Constituţională a amânat decizia privind legea conversiei creditelor, până pe 18 ianuarie

9
23 Nov 2016 10:05:09
Autor: Adina Vlad
Mulţi români cu credite în franci elveţieni au ajuns restanţieri la bănci după ce nu şi-au mai putut plăti ratele din cauza creşterii dobânzilor şi a cursului de schimb FOTO Adevărul
Mulţi români cu credite în franci elveţieni au ajuns restanţieri la bănci după ce nu şi-au mai putut plăti ratele din cauza creşterii dobânzilor şi a cursului de schimb FOTO Adevărul

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, să amâne pentru 18 ianuarie pronunţarea unei decizii privind Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul de la data contractării creditelor.

Potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, decizia a fost amânată pentru ca judecătorii să „aprofundeze“ dosarul şi să îl „coreleze“ cu decizia privind neconstituţionalitatea parţială a Legii dării în plată, care este încă în faza de redactare.
 
„În privinţa unor puncte, cum ar fi unul foarte delicat cum e retroactivitatea, să nu dăm solutii care nu sunt foarte corelate. Aşteptăm motivarea, pentru că unele chestiuni s-au şi pus în ambele legi“, a explicat el.
 
Dorneanu a mai precizat că judecătorii au luat o decizie privind retroactivitatea din cazul Legii dării în plată, iar ele sunt conexe. „Nu putem să luăm decizii punctuale, definitive, le vom discuta pe toate“, a mai spus Dorneanu.
 
Curtea Constituţională trebuia să dezbată astăzi sesizarea Guvernului privind legea de modificare a OUG 50/2010, prin care a fost introdusă posibilitatea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, fără a se impune criterii precum gradul de îndatorare sau un anumit nivel al creditului contractat. Este prima şedinţă a Curţii în care se discută acest dosar.

Sesizarea a fost făcută de Guvern pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.
 
Aşa cum a arătat în punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul susţine legea conversiei creditelor în franci elveţieni numai în varianta care include anumite criterii cu caracter social, cum ar fi un anumit prag de îndatorare şi un plafon.
 
Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, consideră că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului. „Respectarea obligaţiilor asumate prin contracte ar trebui să reprezinte regula în materia executării obligaţiilor contractuale. Desigur că de la această regulă pot fi reglementate şi unele excepţii, în special atunci când se au în vedere aspectele cu caracter social, care, însă, trebuie să fie de strictă interpretare şi aplicare, iar dreptul debitorului de a beneficia de un drept special nu ar trebui sa fie activat în funcţie de arbitrariul acestuia pentru a nu genera hazard moral“, se arăta în punctul de vedere semnat de premierul Dacian Cioloş transmis Camerei Deputaţilor.
 
De altfel, aceste criterii – grad de îndatorare mai mare de 50% şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni pentru valoarea creditului la momentul acordării – au fost introduse în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Numai că plenul Camerei a eliminat criteriul privind gradul de îndatorare, iar ulterior a fost eliminat si pragul de 250.000 de franci, în Comisia de buget-finanţe, unde a fost întors proiectul. Criteriile au fost introduse la propunerea deputatului Viorel Ştefan (PSD), preşedintele Comisiei de buget-finanţe, lucru care l-a deranjat pe Liviu Dragnea, liderul PSD, care a promis datornicilor că legea va fi adoptată fără grad de îndatorare şi fără plafon.
 
Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric nu poate intra în vigoare înainte ca judecătorii CCR să verifice dacă legea este constituţională sau nu.
 
Legea conversiei creditelor în franci elveţieni a fost adoptată, în unanimitate, în Camera Deputaţilor, for decizional, în urmă cu o săptămână, urmând să ajungă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
 

„Este împotriva românilor“

Reacţiile nu au întârziat să apară după ce Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege ce prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.
 
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că acţiunea Guvernului este împotriva românilor. „Încă o lovitură dată clasei de mijloc de către guvernul tehnocrat. Încă o dată guvernul Cioloş arată că este împotriva românilor. Majoritatea contractelor au fost încheiate cu faţa la zid, fara ca cei care au făcut creditul să poata negocia ceva. Iar băncile spuneau că au evaluări corecte ale evoluţiei cursului, evaluări care s-au dovedit a fi total eronate şi care au ajuns să distrugă vieţile oamenilor“, a declarat Dragnea pentru stiripesurse.ro.
 

„Atacul la Curtea Constituţională poate avea şi o conotaţie pozitivă“

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu a afirmat, la Realitatea TV, că nu vede motivele pentru care legea conversiei creditelor în franci eleveţieni ar putea fi respinsă de către Curtea Constituţională, ea adăugând că un control timpuriu de constituţionalitate ar putea preîntâmpina alte sesizări de neconstituţionalite, venite din partea băncilor.
 
„Atacul la Curtea Constituţională poate părea o lovitură, dar poate avea şi o conotaţie pozitivă (…) Faptul că se face un control de constituţionalitate poate uşura parcursul ulterior al legii“, a declarat Alina Gorghiu, adăugând că băncile anunţaseră deja că vor să atace legea la CCR.
 
În plus, judecătorii Curţii nu ar avea motive întemeiate să declare legea ca neconstituţională. „Am convingerea că legea nu are motiv să pice la CCR. La cum a fost votată legea în plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional, nu văd motive de îngrijorare“, a spus Gorghiu.
 
Pe de altă parte, preşedintele PNL s-a arătat nemulţumită că Guvernul nu a anunţat mai din vreme intenţia de a ataca legea la Curte şi motivele care stau la baza acestei decizii. „Era poate sănătos ca, înainte de sesizare, să comunice foarte clar de ce fac acest lucru şi care ar fi beneficiile acestei sesizări“, a conchis Gorghiu.
 
De asemenea, deputatul liberal Daniel Zamfir, iniţiatorul legii privind darea în plată, susţine că oricum băncile ar fi ridicat excepţia de neconstituţionalitate, ceea ce ar fi durat şapte sau opt luni.
 
„Guvernul a anunţat că ataca la CCR legea conversiei. Nu cunosc ce elemente de neconstituţionalitate au identificat cei de la Guvern şi cred că ar fi trebuit să le explice înainte de a lua decizia. Ce ştiu sigur este poziţia PNL, exprimată clar în această seară de preşedintele Alina Gorghiu: PNL a votat această lege convins că este constituţionala şi suntem convinşi că aceasta va fi şi decizia Curţii. Ştiu că pentru voi decizia Guvernului vine ca o lovitură, însă, eu cred că nu-şi făcea cineva iluzii ca legea asta n-ar fi ajuns la CCR. La fel ca la DIP (legea dării în plată – n.r.), băncile ar fi ridicat în instanţă excepţia de neconstituţionalitate. Ar fi durat încă vreo şapte sau opt luni până la o decizie a Curţii. Practic, acum perioada se scurtează!“, a scris Zamfir pe Facebook.
 
În plus, liberalul Zamfir a vrut să îi asigure pe datornicii în franci că nu este vorba despre „un blat“ între partid şi Guvern, în contextul în care PNL a anunţat ieri că îl susţine pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier.
 
„Vă spun cu prietenie, dar şi cu dezamăgire, mai uşor cu acuzaţiile de blat pentru că nu-şi au sensul! Nu e prima dată şi e supărător pentru mine! Garantez că greşiţi profund! E şi lipsit de logică: care ar fi obiectul blatului când oricum atacau băncile la Curte? Iar decizia Curţii eu cred că e aceeaşi şi peste o lună şi peste şapte!“, a mai arătat Zamfir.
 
De asemenea, avocatul Gheorghe Piperea consideră că atacarea legii conversiei la CCR de către Guvern, înainte de promulgare, poate scurta timpul până la aplicarea efectivă a legii. „Atacarea legii înainte de promulgare poate scurta cu luni bune de zile termenul efectivităţii legii, căci, după pronunţarea soluţiei de constituţionalitate, preşedintele nu mai poate evita promulgarea, iar banksterii nu mai pot ataca ulterior legea la CCR. Important de spus: CCR va verifica legea sub toate aspectele, inclusiv acela al potenţialei discriminări între debitorii în CHF şi debitorii în alte valute. Vom şti dacă această idee, strecurată în mintea şi emoţiile oamenilor de cântăreţii în strună ai banksterilor a fost o idee justă sau, dimpotrivă, poluatoare a alianţei debitorilor“, a scris Piperea pe Facebook.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Stefan din nord
23.11.2016, 13:48:15

Sunt unii oameni care nu vor sa accepte ca ei sunt de vina nu altii . Cine i-a pus sa ia credite in franci elvetieni ? Au luat toti romanii ? Nu .Doar o mica minoritate de fraieri . Cati oameni au depus bani la FNI ? Toti romanii ? Nu ,doar o minoritate . Cati oameni au depus bani la Caritas ? Toti cetatenii ? Nu ,doar o minoritate cei drept mai insemnata decat in cazurile relatate mai sus . In concluzie ti-ai asumat riscuri suporta consecintele

0 (2 voturi)
Vladeanu Daniel
23.11.2016, 16:49:45

Stefane! Ca sa ma cobor la limbajul tau suburban,fraieră este măta ca nu a folosit prezervativ,daca-l folosea nu mai dădea naștere la intelectuali ca tine. Diferentele sunt mari între ceea ce afirmi tu si realitate, Caritasul sau FNI nu avea aprobarea si nici nu era supravegheat de BNR pentru a functiona, aici este altceva, BNR este reprezentantul statului roman, iar acest reprezentant care trebuia sa supravegheze ce fac bancile a inchis ochii,acum populatia țepuita se revolta impotriva acestui aspect iar din cate poti vede si tu tot mai multe procese sunt castigate de cei care dau in judecata bancile.

-1 (1 vot)
iftodie papadie
23.11.2016, 15:25:35

Datoria omului este să respecte angajamentele asumate. Tot batem toba cu drepturi, drepturi, drepturi. Să nu fim ipocriți ci să ne plătim datoriile. Deci cine avea salar lunar de 500CHF și a împrumutat 50.000CHF deci o sută de salarii și-a asumat un mare risc (avea dreptul) iar acum trebuie să plătească (are obligația umană). Dacă cîștiga acum era în bussines class! Societatea nu ar fi beneficiat de fițele lui pe cînd acum românii onești nu mai au credibilitate și nu pot lua credit pentru mîrlănia celor ce nu-și respectă obligațiile. Creditele sunt și din fonduri de investiții=pensiile noastre la timpul cuvenit

0 (2 voturi)
Vladeanu Daniel
23.11.2016, 16:42:35

Stimate Papadie ,gandesti chiar ca un om fara creier, aici este vorba de minciuna pe care au împrăstiato bancile în public pentru asi atrage clienti. Daca unul iti trage țeapa ce faci:? Mergi la politie? Lasati va rog pe ceio care si-au luat credite sa-si rezolve problemele, nu cred ca este de competenta voastra (incompetentilor) sa va dati cu parerea, stii este o vorba in popor , ”Cainele moare de batrân si prostul de grija altuia”.

-1 (1 vot)
Vladeanu Daniel
23.11.2016, 16:16:07

Pentru ”conferențiari” Stefan din kk si Păpădie (în limbaj popular bășina porcului) . Conferențiarilor, băncile au mințit populatia cu acele credite iar daca un cetatean trage o țeapa se numeste ÎNSELATORIE, nu ar trebui sa fie la fel si in cazul bancilor? De ce nu sunt anchetate bancile pentru reclama mincinoasa ,abuz de încredere si înselătorie? Au mințit si au inselat zeci de mii de romani. Toata tara a fost in acei ani sufocata de anunturi de genul ” francul este cea mai sigura si stabila monedă” etc, de ce nu sunt anchetați?

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările