Bani

articolul anterior articolul urmator

Declaraţia Unică. EY: Există oameni care aşteaptă decizii de impunere, iar 30% nu ştiu că trebuie să o depună. Câţi ani trebuie să păstrăm documentele

5
10 Apr 2019 21:10:45
Autor: Elena Deacu

În al doilea an de existenţă a Declaraţiei unice, există în continuare oameni care nu ştiu că trebuie să o depună, iar alţii aşteaptă pur şi simplu deciziile de impunere, susţin reprezentanţii EY.

Lucrurie nu prea stau mai bine decât anul trecut. Este al doilea an când se prelungeşte termenul de depunere, din nou pentru mijlocul anului. Motivele principale: site-ul ANAF din nou nu a funcţionat, au fost probleme tehnice, Spaţiul Privat Virtual s-a blocat cu câteva zile înainte de depunere”, a declarat Alex Milcev, partener asociat al companiei de consultanţă EY România, într-o întâlnire cu presa.

El spune că, deşi există un ghid de completare a Declaraţiei Unice, studiind ghidul „nouă ca şi consultanţi ni se pare şi mai scheletic, teoretic, neclar şi confuz decât cel pregătit în 2018 pentru ajutarea contribuabilului”. Ar fi fost frumos să avem o campanie asupra a ceea ce trebuie făcut, subliniază reprezentantul EY.

Potrivit lui Milcev, există în continuare unii oameni care aşteaptă decizii de impunere, există unii oameni care au auzit că ar putea să depună ei Declaraţia sau ar trebui, dar nu se gândesc să o facă până îi prinde Fiscul. „Unii în continuare nu ştiu, vreo 30%”, spune el.

Potrivit unui sondaj al EY, la complet declaraţiei, 54% din cei intervievaţi au invocat probleme tehnice, 31% au spus că nu este clară baza legislativă.

Reprezentanţii EY au mai precizat că un contribuabil ar trebui să păstreze timp de cinci ani documentele în baza cărora a completat declaraţia unică.

De asemenea, Alex Milcev le recomandă celor care nu ştiu cât de complexă este Declaraţia Unică să nu o lase pe ultima zi, deoarece atunci este şi termenul de plată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Sorin Barbul
10.04.2019, 23:24:27

... și mulți habar n-au cum s-o completeze, așa că n-o fac de loc.

+1 (1 vot)
Tomescu Tom
11.04.2019, 08:53:29

Nu ar fi mai simplu sa publicati tarifele pentru serviciile prestate ale celor de la EY ? Nu ne dati si adresa lor ? :))) Presupun ca nu ii promovati de pomana ... Dehh.. PUBLICITATE

miron miron
11.04.2019, 09:30:23

La ultima intrebare. Fiscul cu o zi inainte te anunta ca vei avea control si trebuie sa prezinti documentele pentru ultimii 5 ani. Anul in curs neincheiat nu se ia in calcul.

foarte atent
11.04.2019, 09:40:00

cu cat e mai mare nebuloasa cu atat e birocratia si deci...sforaria si castigul mafiotilor !

+1 (1 vot)
Sorin Barbul
11.04.2019, 10:24:00

A trebuit să trecem la declarații tâmpite privind impozitul pe venit, pe care cei mai mulți nu le știu completa; nu a fost bine când impozitul se preleva direct din salariu!

Modifică Setările