Deficitul bugetar de 1,28% din PIB, după primul trimestru, în scădere faţă de 2020.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

România a înregistrat un deficit bugetar de 14,63 miliarde de lei (1,28% din PIB), în primul trimestru din acest an, în scădere faţă de deficitul de 18,06 miliarde lei (1,71% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, a transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Execuţia bugetară din primul trimestru vine cu o serie de veşti bune. Faţă de T1 2020 şi 2019, avem o creştere a veniturilor însoţită de o creştere a investiţiilor. Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri nerambursabile au crescut cu 20,4%. Deficitul scade cu 0,4 pp din PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cheltuielile cresc şi ele cu 11,2%, în principal din motive legate de gestionarea pandemiei Covid-19 şi majorarea punctului de pensie şi a alocaţiei pentru copii.”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, monitorizarea şi disciplina financiară în zona de cheltuieli bugetare trebuie întărită. 

„În trimestrul 1 al anului 2021, veniturile Bugetului General Consolidat au însumat 85,79 miliarde lei, fiind cu 18,8% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 14,9% mai mari faţă de trimestrul 1 2019. Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii nominale pozitive, în special cele din TVA, contribuţiii de asigurări, impozite pe proprietate şi fonduri europene.”, a explicat Nazare.

Conform ministrului, cheltuielile pentru investiţii în primul trimestru al acestui an au fost de 8,06 miliarde lei, în creştere cu 37,7% faţă de primul trimestru al anului precedent, când au înregistrat o valoare de 5,85 miliarde lei. 

Aproximativ jumătate din totalul cheltuielilor pentru investiţii efectuate în acest an au fost finanţate din fonduri externe nerambursabile.

„Cheltuielile au crescut cu 11,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 100,42 miliarde lei. Creşterea a fost determinată, în principal, de continuarea măsurilor de combatere a pandemiei Covid-19, majorarea punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii.”, transmite sursa citată.

Acesta a menţionat că, măsurile cu caracter excepţional pentru diminuarea efectelor negative ale pandemiei Covid-19 asupra economiei au continuat şi în primul trimestru al anului curent, generând cheltuieli de 3,85 miliarde lei. 

Printre acestea se numără sporurile acordate personalului medical şi auxiliar implicat în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19, plăţile pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi cele pentru vaccinuri împotriva Covid-19 şi pentru măsuri active.

„Ordonatorii de credite trebuie să monitorizeze strict cheltuielile, fapt pe care l-am semnalat deja de două ori în cadrul şedinţelor de Guvern, să identifice prin analize interne motivele creşterii cheltuielilor, altele decât cele menţionate mai sus, şi să vină, în cel mai scurt timp, cu propuneri de economisire.”, a conchis ministrul Finanţelor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite