Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5% faţă de luna aprilie 2022, până la 301,437 miliarde de lei. Comparativ cu luna mai 2021, acestea au crescut cu 6,2% (-7,2% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 1,0% faţă de luna anterioară, până la 156,582 miliarde de lei şi cu 0,2% (-12,8% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 2,2% (până la 144,854 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de mai 2021 au înregistrat o creştere de 14,2% (-0,3% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna aprilie 2022, ajungând până la nivelul de 179,642 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,5%, până la 36,342 miliarde de euro). Comparativ cu luna mai 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 18,1% (17,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,4% faţă de luna aprilie 2022, până la 126,464 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,3%, până la 25,584 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 15,3% (14,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,9% faţă de luna aprilie 2022, până la 53,177 miliarde de lei ( exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,8%, până la 10,758 miliarde de euro). Comparativ cu mai 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 25,3% (24,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental
Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în luna mai 2022 cu 0,9% faţă de luna aprilie 2022, până la 163,631 miliarde lei. În raport cu mai 2021, acesta a crescut cu 1,7 (-11,2% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2022 un sold de 569,421 miliarde lei. Aceasta a scăzut cu 0,1% (-1,2% în termini reali) faţă de luna aprilie 2022, iar în raport cu mai 2021 s-a majorat cu 12,6% (-1,7% în termeni reali).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2022 cu 1,6% faţă de aprilie 2022 (0,4% în termeni reali), până la nivelul de 345,274 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 72,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2% (1,3% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 16,5% (1,8% în termeni reali), pe seama creşterii cu 20% a componentei în lei (4,8% în termeni reali) şi a majorării cu 8,2% a componentei în valută exprimată în lei (7,6% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ce depozit la banca, de-abia am schimbat serviciul si ma pregatesc sa fac un credit ca sa-mi cumpar o masina, compar oferte de la banci, dar astea imi cer vechime la job si oferte de la IFN-uri, am gasit un comparator pe https://crediturgent.ro iau in considerare si varianta asta pentru ca nu mai vreau masina noua, nu pot duce un credit asa mare, iau una la mana a doua, si-asa pana capat experienta... Ma mir ca a crescut procentul depozitelor populatiei, la cum cresc preturile la gaze, lumina, mancare, la carburant nu mai vorbesc, nu ma asteptam. Daca se poate numi crestere 0.1%