Discuţii pentru eliminarea supraaccizei la carburanţi. Teodorovici: Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eugen teodorovici

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici susţine că există discuţii cu privire la eliminarea supraaccizei la carburanţi şi că va exista o propunere din partea ministerului până la finalul anului.

„Unele propuneri, idei s-au făcut mai repede, altele mai târziu. Dar niciodată nu renunţ la ele. Până nu sunt contraargumente. Cu acciza aceasta la combustibil este o discuţie în continuare. O să-i spun şi doamnei prim-ministru pentru a vedea exact forma cea mai bună, perioada sau momentul cel mai bun pentru ca o astfel de decizie să fie şi ea dusă. Ştiţi foarte bine că sunt o persoană, unii ar spune nu neapărat liberal, liberală în gândire, în sensul că oricât ar încerca unii şi alţii să-mi pună în cârcă taxe, impozite, adoptări contra mediului de afaceri, nu o să reuşească pentru că totuşi mediul de afaceri are o altă abordare şi o altă percepţie”, a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Ministerul Finanţelor declara, la începutul lunii septembrie din 2018, la postul public de televiziune, că va realiza o analiză şi, până la finele anului urma să facă o propunere la nivelul Guvernului referitoare la supraacciza pe carburanţi, lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi în favoarea eliminării taxei.

„O să fie o discuţie la nivel de Guvern... Va fi o propunere din partea noastră ca minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens... Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine şi vă dau un exemplu foarte interesant legat de creşterea rovinietei sau alinierea acestei roviniete la o directivă europeană. Şi chiar a fost o discuţie în Guvern şi nu vă ascund acest lucru şi doamna prim-ministru a decis amânarea unei astfel de măsuri, ceea ce este foarte corect, pentru că o creştere a ei chiar dacă se aplica transportatorilor efectele erau în economie... Doamna prim-ministru într-o şedinţă de guvern de săptămânile trecute a decis să nu luăm o astfel de decizie, chiar dacă i s-a invocat că este o aliniere la o directivă europeană”, a spus atunci Eugen Teodorovici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite