Bani

articolul anterior articolul urmator

Dobândă de 30341% pe an percepută de o IFN din România. O asociaţie cere Comisiei Europene să intervină

5
22 Feb 2021 15:50:38
Autor: Afrodita Cicovschi

O instituţie financiară nebancară (IFN) din România a perceput o dobândă anuală de 30341% pe an pentru un credit de numai 180 de euro care ar fi trebuit returnat în 30 de zile, Asociaţia Credere cerând Comisiei Europene să intervină pentru a îmbunîătăţi protecţia consumatorilot.

România a fost identificată cu una dintre cele mai mari dobânzi anuale efective (DAE) din întreaga Uniune Europeană, respectiv cu 30341% (treizeci de mii trei sute patruzeci şi unu la sută), pentru un credit de 180 euro acordat de către o instituţie financiar-nebancară (IFN) pe o perioadă de 30 de zile, relevă un studiu privind creditarea în România realizat de Asociaţia Credere, la solicitarea Finance Watch Bruxelles.
 
"Ambiguitatea costurilor, ascunderea unor costuri sau îndreptarea consumatorilor către produse de creditare cu un cost mai ridicat sunt doar câteva dintre problemele identificate la nivel naţional şi care încalcă, în mod flagrant, legislaţia în vigoare. Au fost identificate elemente de dezinformare a consumatorului şi de publicitate înşelătoare.
 
Cu titlu de exemplu, două bănci din România promovau acordarea de credite de consum cu dobândă de 8%, fără a informa consumatorul că dacă nu îndeplinea anumite condiţii noua rata de dobândă era de aproximativ 14%. Spre deosebire de alte ţări europene, obţinerea modelului de contract anterior semnării, cu mici excepţii, este extrem de greu de realizat. Reprezentaţii unor entităţi financiare au recunoscut că încurajează consumatorii să semneze contractul pe loc, fără o analiză în prealabil a acestuia", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
 
Potrivit sursei citate, toate aceste aspecte reprezintă o încălcare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor şi necesită intervenţia Comisiei Europene pentru îmbunătăţirea instrumentelor de protecţie pe care trebuie să le aibă la dispoziţie împrumutaţii din România.
 
Asociaţia Credere, la solicitarea Finance Watch Bruxelles, a documentat un număr de 32 de cazuri prin metoda mystery shopping. În perioada iunie-august 2020 a fost analizat comportamentul a 10 bănci şi 14 instituţii financiar-nebancare (IFN) în privinţa procesului de creditare, atât în mediul online, cât şi direct în sucursalele entităţilor financiare.
 
"Un astfel de studiu a fost realizat şi în ţări precum Spania sau Irlanda, fiind o acţiune coordonată la nivel european, în contextul în care Comisia Europeană analizează modificarea Directivei Creditelor de Consum 2008/48 (transpusă în România prin OUG 50/2010). Prin urmare, principalul act normativ din România care reglementează acordarea de credite ar putea fi modificat în viitorul apropiat, la iniţiativa Comisiei Europene" precizează Asociaţia.
 
Prin raportare la studiile derulate în România, Spania şi Irlanda, rezultă că o mare parte dintre entităţile financiare nu oferă informaţii pre-contractuale suficiente înainte de acordarea unui credit. De cele mai multe ori, informaţiile prezentate sunt neclare, iar 60% dintre consumatori nu pot face o alegere informată atunci când accesează un credit.
 
De asemenea, doar 1 din 50 declară că a primit sfaturi pe acest aspect din partea ofiţerului de credit şi doar 13% dintre consumatori au fost sfătuiţi în legătură cu tipul de produs de creditare care se mulează pe nevoile şi situaţia personală. Nu în ultimul rând, neregulile pe piaţa creditului de consum sunt mai accentuate în cazul creditelor acordate de către IFN-uri în mediul online.
 
"Studiul confirmă necesitatea urgentă de a revizui Directiva 2008/48 privind creditele de consum (...) pentru a contracara practicile abuzive care agravează problema supraîndatorării cu care se confruntă consumatorii europeni", spune Benoît Lallemand, secretar general Finance Watch.
 
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Credere, Dorin Tănase, spune că studiul, dincolo de modificarea directivei europene, relevă necesitatea implementării la nivel naţional a unei soluţii de plafonare a dobânzilor pentru creditele de scurtă durată acordate de către instituţiile financiar-nebancare (IFN). "Publicarea modelului de contract de credit pe site-ul propriu, precum şi instruirea angajaţilor din industria financiară pentru a informa corespunzător consumatorii la momentul acordării creditului, în acord cu legislaţia din domeniu, ar trebui să reprezinte priorităţi pentru sistemul bancar şi financiar din România", a precizat Tănase.
 
Având la bază studiile realizate în România, Spania şi Irlanda, Finance Watch, după consultarea membrilor organizaţiei (inclusiv Credere) a lansat o serie de recomandări către Comisia Europeană pentru modificarea Directivei 2008/48 privind creditele de consum (transpusă în România prin OUG 50/2010).
 
Astfel, modificările vizează îmbunătăţirea informaţiilor pre-contractuale oferite consumatorilor înainte de acordarea creditului, reguli noi testate de consumatori privind conţinutul, formatul şi prezentarea informaţiilor pre-contractuale către consumatori (modificarea FEIS) şi definirea clară a momentului când trebuie furnizate consumatorilor informaţii pre-contractuale. Acestea ar trebui să se realizeze cu cel puţin 48 de ore înainte de momentul când consumatorul va încheia un contract de credit.
 
Alte modificări vizează îmbunătăţirea consilierii şi a "potrivirii" produsului de creditare; introducerea de cerinţe de guvernanţă a produsului; limitarea practicilor publicitare defectuoase; asigurarea de practici corespunzătoare de evaluare a bonităţii prin reguli detaliate; extinderea scopului Directivei 2008/48 (CCD); includerea tuturor entităţilor nebancare în domeniul de aplicare al directivei; crearea de reguli pentru piaţa de credite online.
 
Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 10 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.
 
Finance Watch este o asociaţie de interes public, finanţată independent, dedicată activităţii financiare pentru binele societăţii. Membrii Finance Watch includ grupuri de consumatori, asociaţii de locuinţe, sindicate, ONG-uri, experţi financiari, universitari şi alte grupuri ale societăţii civile care reprezintă în mod colectiv un număr mare de cetăţeni europeni. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

adrian hora
22.02.2021, 15:58:07

BNR si isarescu sunt de vina pentru ca actioneaza la noi camatarii astia. si nimeni nu zice nimic aici in tara, trebuie sa vina strainiii sa traga semnale de alarma.

+6 (6 voturi)
AltCineva
23.02.2021, 02:17:44

a fost unul care a incercat sa plafoneze dobanzile la ifn-uri dar ciuma galbena l-a dat afara din partid si s-a opus vehement..,

Gordon Pimm
22.02.2021, 22:29:00

Nu inteleg, ce rost are articolul asta ? Ca sa ne ferim de tendintele unor IFN-uri si ale unor banci ? Care sunt alea, ca nu dati nici un nume ? Si cum am putea sa ne ferim ? Sau este reclama la Asociaţia Credere ?

+3 (3 voturi)
FB Adonis
22.02.2021, 23:52:39

Oricum guvernantii nu au nici cea mai mica empatie pt romani,sub privirea lor ingaduitoare se aduna escroci in orice domeniu cu reclame pompoase la credite" avantajoase" cu conditiile scrise aproape invizibil,farmacii televizate de sute de minute zilnic cu fel si fel de leacuri la orice boala(care mai mult te imbolnavesc),case de pariuri ,cazinouri cu duiumul menite sa jupoaie si ce-a mai ramas in buzunarul omului de rand,etc iar acei ce trebuie sa voteze legi pt protejarea populatiei sunt prea ocupati cu ce privilegii sa-si mai faca. De 30 de ani toti" braconierii" economici intra in rezervatia bananiera unde nu sunt legi iar singurele obligatii sunt cele de spaga,de ce ne-ar mira ca au descoperit altii ceea ce institutiile noastre le identifica drept exemple de democratie??

+1 (1 vot)
Omul UnOm
23.02.2021, 04:50:03

IFN-urile ar trebui reglementate. Acum sunt curata camatarie legalizata.

Modifică Setările