Euro a trecut de pragul de 4,5 lei. Analiştii se aşteaptă ca leul să piardă în continuare teren din cauza legii privind darea în plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în raport cu euro în sesiunea interbancară de joi, cursul spărgând pragul psihologic de 4,5 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României a anunţat o cotaţie de 4,5021 lei/euro, în creştere cu 1,02 bani faţă de nivelul de miercuri, un nou nivel maxim al ultimelor trei luni. Analiştii susţin că scumpirea euro este generată în special de promulgarea legii privind darea în plată.

Analiştii arată că legea dării în plată, promulgată săptămâna trecută de preşedintele Klaus Iohannis, va mări costurile pentru bănci mai ales la creditele în valută. Astfel, susţin analiştii, atitudinea investitorilor străini faţă de pieţe precum cea românească este rezervată în această perioadă.

Unii analişti anunţau încă de săptămâna trecută că este posibilă testarea în această perioadă a pragului psihologic de 4,5 lei/euro, iar acum se aşteapta ca leul să piardă în continuare teren în raport cu moneda europeană.

„Cu aversiunea globală la risc în plus faţă de problemele de pe plan intern, leul ar trebui să continue să se deprecieze, posibil spre nivelul de 4,53 lei/euro în următoarele săptămâni“, arată analiştii ING, într-un raport publicat joi. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, şi-a revenit sensibil în raport cu moneda naţională, până la 3,9366 lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite