Bani

articolul anterior articolul urmator

Finanţele vor să se împrumute şi pe termen lung de la populaţie pentru a acoperi deficitul bugetar

1
20 May 2019 09:58:55
Autor: Afrodita Cicovschi

Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2019 prevede, printre altele, şi emiterea unor titluri de stat de tip Tezaur, cu scadenţă la 10 ani, care pot fi procurate prin intermediului Trezoreriei Statului, subunităţilor poştale ale CN Poşta Română şi a băncilor.

Potrivit documentului semnat de Eugen Teodorovici, statul vrea să împrumute 72 miliarde lei, anul acesta, reprezentând, de fapt, necesarul de finanţare pentru 2019, adică deficit bugetar şi refinanţare datorie. Această cifră s-a putut vedea în proiectul de buget, unde iniţial, până la mărirea alocaţiilor, a fost de 70,6 miliarde lei. 
 
Din această sumă, circa 5 miliarde lei ar trebui să reprezinte titluri de stat pentru populaţie prin programul Tezaur. Adică circa 18% din deficitul bugetar prognozat pentru acest an, de 2,76% din PIB. Emisiunile Tezaur nu au mers bine în acest an, cu excepţia primei.
 
Conform bugetului pe 2019 şi, mai nou, programului indicativ de emisiuni de titluri de stat pe acest an, statul va încerca, anul acesta, să vândă titlurile Tezaur şi prin bănci, pe lângă Poşta Română şi unităţile Trezoreriei. 
 
O noutate a documentului, o reprezintă ideea de a emite titluri şi pe 10 ani. Probabil această idee a venit în urma faptului că de la începutul anului a scăzut mult interesul pentru aceste titluri. 
 
De la începutul anului MFP a atras circa 1,4 miliarde lei. La prima emisiune din 2019 s-au subscris circa 700 milioane lei, la a doua – 500 milioane lei, iar la cea de-a treia, din aprilie, 200 milioane lei. 
 
După cum se poate vedea, interesul a scăzut în paşi mari. Acum este în desfăşurare emisiunea pe luna mai. Pentru că interesul a scăzut mult, acum nu mai există o sumă maximă ce ar putea fi subscrisă/persoană. Anterior era 200.000 lei.
 
În luna mai sunt emisiuni cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. 
 
Există o problemă cu aceste randamente. Sunt mai bune decât la bancă, mai ales că nu este impozitat câştigul, dar dacă ne uităm la inflaţia prognozată pentru finalul anului, de exemplu, nu prea ieşi în câştig. 
 
BNR estimează o inflaţie de 4,2% pentru finalul anului, cu un interval de variaţie de +/- 1,2 puncte procentuale, aşa că primele două scadenţe nu prea merită, iar incertitudinea pentru viitor este mare, în privinţa celorlalte două”, scrie Hotnews.
 
Ce mai prevede documentul
 
Deficitul bugetar prognozat pentru acest an, de 2,76% din PIB, circa 28 miliarde lei, urmează să fie finanţat în proporţie de 75% de pe piaţa internă şi 25% de pe piaţa externă.
 
În ceea ce priveşte necesarul de finanţare de 72 miliarde lei, maturităţile titlurilor de stat ce urmează a fi emise: 25% vor fi pe termen scurt şi 72% pe termen mediu şi lung.
 
În cazul în care condiţiile pieţelor financiare sunt favorabile, MFP poate avea în vedere şi prefinanţarea necesităţilor aferente anului 2020, ţinând cont totodată şi de obiectivul de menţinere a unei rezerve financiare în contul Trezoreriei Statului reprezentând echivalentul a circa patru luni de necesar brut de finanţare


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Carmen Florea
20.05.2019, 13:57:31

... cine va mai crede pe voi, niste cclari hoti?.. ... de ce nu va imprumutati de la Negoita cu 234 milioane datorie la stat, de la talharul Dragnea cu miliardul carat in Brazilia si Maldive? Seara asta ar putea si cotcarul, 'om de afaceri' cu taxele noastre, Mazare sa va dea pusculita cu banii furati ai romanilor si mai gasiti voi 'oameni de afaceri' cu banii publici, care 'cotizeaza' la partid, de aia va prefaceti ca nu-i vedeti, adica si voi niste hoti, cum dracu' sa vedeti alti hoti? Trimiteti o telegrama altui 'om de afaceri', smenarul Ghita, poate va arunca si el vreo pomana ... Mai umblati la pensiile speciale, pe care le furati de la amaratii care chiar imping carul si se aleg cu 800 lei pensie pe 42 ani de munca, dar ei chiar muncesc, nu fura, ei imping carul, voi insa 'impingeti' jula si furati tot ce pica, de aia sa se aleaga de voi ce-a zis Gheorghe, adica tot jula ...