Firmele din domeniul jocurilor de noroc, suprataxate cu 5% din încasări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prezentat marţi seară de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, cuprinde măsuri privind supraimpozitarea firmelor cu activitate în domeniul jocurilor de noroc, acestea urmând să plătească, lde la 1 ianuarie 5 procente din încasări.

Începând cu 1 ianuarie 2019 organizatorii de jocuri de noroc prevăzuţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc au obligaţia de a plăti o taxă anuală reprezentând 3% din totalul taxelor de participare încasate în anul precedent, cu excepţia organizatorilor de jocuri de noroc la distanţă sau jocuri de noroc on line care au obligaţia de a plăti o taxă anuală de 5% din totalul taxelor de participare încasate în anul precedent.

Aceştia calculează, declară şi plătesc taxa la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii februarie a anului fiscal următor celui în care s-a încasat taxa de participare. 

Organizatorul de jocuri de noroc care se înfiinţează în cursul anului are obligaţia de a plăti o taxă lunară reprezentând 3% din totalul taxelor de participare încasate în luna precedentă, cu excepţia organizatorilor de jocuri de noroc la distanţă sau jocuri de noroc on line care au obligaţia de a plăti o taxă lunară de 5% din totalul taxelor de participare încasate în luna precedentă. Taxa se calculează, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au încasat taxele de participare. În această situaţie taxa anuală nu se va mai datora în anul următor celui de înfiinţare, scrie Hotnews.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite