Fiscul schimbă modul de poprire a conturilor. Câţi bani în plus s-au colectat până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF, a anunţat sâmbătă că instituţia pe care o conduce schimbă modalitatea în care va pune popriri pe conturi contribuabililor cu datorii.

„Nu vor mai fi poprite toate conturile contribuabilului, ci doar contul în care există disponibilul acoperirii titlului executoriu. S-a creat o unitate la nivelul ANAF prin care se comunică electronic poprirea. Poprirea va fi înfiinţată strict pe suma datorată. Procedura este finalizată, aplicaţia este funcţională şi testată, sperăm ca în Parlament să fie adoptat cât mai rapid actul normativ” a spus Mirela Călugăreanu la Antena 3.

În ce priveşte colectarea, Mirela Călugăreanu a afirmat şi că se insistă pentru modernizarea şi reformarea instituţiei pe care o conduce.

”Suntem pe un trend pozitiv. Încasările din primele opt luni ale acestui an sunt cu peste 20 de miliarde mai mari decât în perioada similară a anului precedent. Rambursările de TVA au crescut cu peste 1 miliard. Am adoptat un plan de acţiuni specifice, pentru ca lucrurile să meargă bine în continuare. Ponderea veniturilor colectate în PIB a crescut cu jumătate de punct procentual. Sigur, este nevoie de informatizarea ANAF, de modernizare, dar pe termen scurt şi mediu am iniţiat o serie de măsuri care să susţină conformarea voluntară a contribuabililor. Avem şi acţiuni specifice pentru descurajarea evaziunii fiscale” a spus Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF.

Pe de altă parte, Călugăreanua precizat că sancţiunile aplicate de instituţie s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei.

Întrebată când vor fi recuperaţi cei 300.000 euro de la familia preşedintelui Klaus Iohannis, Mirela Călugăreanu a precizat că Fiscul îşi face datoria în toate situaţiile în care are de recuperat o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite