Foamea de bani continuă. După Romgaz, şi Nuclearelectrica este obligată să dea Guvernului dividende suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O a doua mare companie de stat anunţă că Guvernul o obligă să distribuie dividende suplimentare de 238 milioane de lei, cu termen limită data de 28 decembrie, cel mai probabil ca Executivul să peticească bugetul pe ultima sută de metri din an, astfel încât să se încadreze în ţinta de deficit.

Nuclearelectrica a anunţat că Ministerul Energiei, acţionar majoritar al companiei, i-a solicitat marţi să vină cu o propunere de distribuire de dividende suplimentare.

Drept urmare, compania a convocat o adunare a acţionarilor în care va vota distribuirea de dividende suplimentare în valoare de 238 milioane de lei, bani care vor fi viraţi chiar până la sfârşitul anului, respectiv pe 28 decembrie.

„În cadrul Adunării Generale din data de 10.12.2018, va fi supusă acţionarilor propunerea privind repartizarea de dividende în conformitate cu prevederile art. II şi III din OUG nr. 29/2017, aprobarea valorii totale a dividendelor brute în valoare de 238.000.000 lei, a valorii dividendului brut pe acţiune în valoare de 0,78935014 lei, a datei plăţii dividendelor, respectiv data de 28 decembrie 2018”, se arată într-un anunţ al companiei publicat pe Bursa de Valori Bucureşti.

Potrivit companiei, decizia Consiliului de Administraţie de convocare a AGOA a fost luată „ca urmare a primirii în data de 06.11.2018 de la acţionarul majoritar, Ministerul Energiei, prin adresa nr. 262423/06.11.2018 înregistrată la SNN cu nr. 13769/06.11.2018 a unei solicitări privind elaborarea şi prezentarea de către conducerea administrativă a societăţii a unui Raport de fundamentare a propunerilor de redistribuire/distribuire a dividendelor către acţionari, în vederea convocării unei adunări generale a acţionarilor cu acest subiect în baza Memorandumului emis de Ministerul Finanţelor Publice cu tema «Măsuri ce trebuie întreprinse de către instituţiile publice implicate pentru aplicarea prevederilor OUG nr.29/2017 referitoare la distribuirea/redistribuirea sumelor înregistrate la „rezultatul reportat” şi „alte rezerve” de către societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome», aprobat în şedinţa Guvernului României din dată de 31.10.2018”.

Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,4959% din acţiuni, Fondul Proprietatea, 9,0903% şi alţi acţionari, 8,4138%, după listarea la Bursă a companiei, în 2013.

Romgaz distribuie dividende de 500 milioane de lei

Romgaz, cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale al României, va distribui de asemenea dividende suplimentare de peste 500 de milioane de lei, la cererea Ministerului Energiei.

„Romgaz informează piaţa asupra faptului că, în data de 07.11.2018, Consiliul de Administraţie al Societăţii, întrunit în şedinţă, a avizat solicitarea acţionarului majoritar al Romgaz, Statul Român prin Ministerul Energiei, privind distribuirea în 2018 a unui dividend suplimentar de 1,30 lei/acţiune, în sumă totală de 501.049.120 lei”, arată un comunicat publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Această sumă se adaugă dividendelor de 1,9 miliarde de lei aferente exerciţiului financiar 2017 şi a dividendelor rezultate din repartizarea unei părţi a rezultatului reportat. Valoarea dividendului brut pentru anul trecut este de 4,99 lei/acţiune. De asemenea, anul trecut, Romgaz a distribuit 93% din profitul pe 2016, dar şi dividende suplimentare de 747,7 milioane de lei, sumă repartizată din alte rezerve.

Era de aşteptat ca statul să ceară distribuirea de dividende suplimentare de la Romgaz şi Nuclearelectrica, fiind de asemenea de aşteptat să se întâmple acest lucru şi cu alte companii de stat, în contextul în care specialiştii au avertizat că încadrarea Guvernului în limita deficitului bugetar rămâne „un obiectiv deosebit de ambiţios”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite