Hossu: Creşterea contribuţiei la Pilonul II defavorizează sistemul public de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa. Foto Adevărul
Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa. Foto Adevărul

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa cere convocarea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social pentru o discuţie privind intenţia PNL de majorare a contribuţiilor la Pilonul II de pensii private obligatorii, susţinând că majorarea procentului defavorizează sistemul public de pensii.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA consideră că astfel de măsuri trebuie să facă obiectul atât a unei dezbateri cu partenerii sociali şi societatea civilă, cât şi a unei analize pe baza unor date şi simulări concrete.

Argumentele bazate pe panică (“Sistemul de pensii se află într-un pericol iminent” - Violeta Alexandru) sau afirmaţiile false şi jumătăţile de adevăr (“numărul persoanelor active descreşte simţitor” „Pilonul II este un sistem corect”) indică faptul că modificările nu sunt în interesul contribuabililor, ci sunt orientate prioritar în beneficiul administratorilor de fonduri de pensii.

Cu alte cuvinte, Guvernul nu înţelege scopul social al acestui sistem şi, prin măsurile pe care le propune, susţine doar unul dintre actorii acestuia: businessul administratorilor.

Niciunul dintre sistemele de pensii obligatorii nu este perfect:

Sistemul public de pensii de tipul “pay-as-you- go” este un sistem stabil, bazat pe solidaritate intra- şi inter-generaţională, care permite o distribuire echitabilă a veniturilor populaţiei la bătrâneţe şi reprezintă în acelaşi timp un macro-stabilizator în caz de criză financiară, aşa cum s-a demonstrat în timpul crizei financiare din 2008.[1] Acest sistem este însă vulnerabil la evoluţiile demografice şi la fenomenele de pe piaţa muncii, precum munca informală sau creşterea segmentului de lucrători atipici etc.

Sistemul de pensii obligatorii administrate privat este perceput ca o garanţie a accesului la un nivel decent de pensie, ca un sistem transparent, în care contribuţiile personale au trasabilitate. Dezavantajele sunt costurile ridicate de administrare, impredictibilitatea veniturilor de la bătrâneţe din cauza riscurilor pieţelor de capital în situaţii de criză şi beneficiile scăzute, aşa cum s-a dovedit în ţările în care sistemul are o vechime mai mare. 

Pilonul II a fost implementat in România, la fel ca în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, ca un sistem care să suplimenteze veniturile de pensie a viitoarelor generaţii, evitând în acest fel riscul demografic cu care ţările se confruntă. Complementaritatea celor două sisteme ar putea astfel să asigure un echilibru şi o garanţie suplimentară pentru viitorii pensionari, astfel încăt, indiferent de evoluţia demografică sau de perioadele de criza economică, vor avea la dispoziţie fonduri din care să-şi asigure traiul la bătrâneţe.

Există numeroase semnale şi analize care arată că privatizarea sistemelor de pensii, total sau parţial (pilon II), realizată în ultimii treizeci de ani, a avut un impact social şi economic negativ. În baza dovezilor acumulate, dintre cele 30 de ţări care au adoptat astfel de scheme de pensii, mai mult de jumătate au anulat aceste reforme.

Acest context şi semnale reprezintă motive în plus pentru a evalua acest sistem şi a-l reforma, în aşa fel încât acesta să funcţioneze cu adevărat în beneficiul contribuabililor, fiind un sistem de securitate socială, şi nu doar un mecanism prin care corporaţii private realizează profituri consistente utilizând banii cetăţenilor.

Astfel, atragem atenţia asupra următoarelor aspecte:

Deşi Legea 411/206 prevede obligaţia Parlamentului României de a adopta legea de plată a pensiilor în sistemul pilonului II, care să stabilească modul de calcul şi de acordare a pensiilor, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a sistemului, nici astăzi, după 12 ani (!!!) această lege nu există. Românii sunt obligaţi să cotizeze pe principiul “blana ursului din pădure”, neoferindu-li-se nicio siguranţă în privinţa veniturilor de pensii promise de lege.

În prezent, nu există nicio obligaţie legală a administratorilor de fonduri de a asigura o rentabilitate minimă a activului acumulat. Se vorbeşte despre pensia din Pilonul 2 ca fiind o „pensie suplimentară”. Nu este însă în niciun fel “suplimentară”, atâta timp cât nu există o minimă garanţie că aceasta va fi mai mare sau cel puţin egală cu partea cu care se micşorează pensia publică (cu aproape o pătrime). Dimpotrivă, dovezile indică faptul că aceasta va fi la un nivel mai mic decât ceea ce se „pierde” din sistemul public.

Comisioanele de administrare stabilite de legea nr. 411/2006 sunt mari în raport cu responsabilitatea pe care administratorul de fond o are. Astfel, nu există obligaţia de a garanta valoarea contribuţiilor nici măcar actualizată cu inflaţia.

Legea 411/2006, în baza studiului de fundamentare a acesteia, a fixat contribuţia maximă la pilonul II la nivelul de 6 puncte procentuale din cele 30 care reprezentau contribuţia de asigurări sociale angajator+angajat la momentul implementării sistemului. Dacă ajustăm aceste date cu nivelul actual al contribuţiilor şi la transferul de taxe sociale integral în sarcina lucrătorului, atunci nivelul maxim este de 5 puncte procentuale. Intenţia guvernului PNL de a mări nivelul virat administratorilor privaţi la 6, respectiv 8, puncte procentuale nu reprezintă aşadar “reluarea creşterii procentului virat la Pilonul 2 aşa cum a fost prevăzut iniţial în legislaţie”, cum susţine programul de guvernare, ci este o creştere mult mai mare. Acest lucru arată clar intenţia de a submina sistemul public de pensii în favoarea alimentării business-urilor private.

Având în vedere toate acestea, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită convocarea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social pentru o discuţie cu toţi actorii sociali în vederea finalizării şi reglementării corecte a sistemului de pensii administrat privat, inclusiv a reformei din domeniul pensiilor care se doreşte a fi realizată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite